Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cum a ajuns Aras Bulut Iynemli să joace în „Intrusul”

de Redactia Tvmania

Pentru rolul Mert din serialul „Intrusul”, difuzat de Happy Channel, în care îi dă replica lui Çağatay Ulusoy, Aras Bulut Iynemli (27 de ani) s-a pregătit temeinic, încercând astfel să intre cât mai bine în pielea personajului:

“Casa de producție mi-a trimis scenariul, care conținea multă matematică. Mi-a plăcut mult personajul, iar provocările din viața acestuia m-au făcut să cred că pot scoate ceva frumos din el, așa că l-am aprofundat și, vreo două luni și jumătate, am pregătit rolul din punct de vedere fizic, sociologic și psihic. A venit o propunere din partea casei de producție, iar eu am acceptat-o cu drag”.

Dacă acum cucereşte telespectatorii turci şi nu numai cu rolurile sale, Aras Bulut a fost la un pas să urmeze o altă carieră. Înainte de a ajunge cunoscut, el s-a înscris la Universitatea Tehnică din Instanbul, hotărât fiind să studieze ingineria. Ulterior, prioritățile lui s-au schimbat, iar el a ajuns în lumina reflectoarelor.

„Voiam să devin inginer. Am și intrat la Facultatea de Inginerie Aerospațială, dar voiam mult și să devin actor. Cumva, viața m-a tras în partea asta a actoriei și sunt foarte fericit pentru asta”, a povestit Aras, citat de Happy Channel. 

Pe Aras l-aţi mai văzut în „Suleyman Magnificul: Sub domnia iubirii”, în rolul Prinţului Baiazid şi în “Trădarea”, unde i-a dat viaţă lui Mete. În prezent, el filmează pentru serialul „Çukur”, care a avut premiera pe micile ecrane din Turcia la postul Show TV pe 23 octombrie. Partenera lui Aras din acest serial, actriţa Dilan Çiçek Deniz, a fost Miss Turcia în 2014, iar pe micile ecrane de la noi aţi văzut-o în serialul „Güneş”.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te