Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cum a ajuns wrs vedetă pe TikTok. Momentul inedit de coregrafie de la repetițiile pentru Eurovision 2022

Cum a ajuns wrs vedetă pe TikTok. Momentul inedit de coregrafie de la repetițiile pentru Eurovision 2022
7

de Andra Stana,

„Llamame”  a fost refrenul zilei la prima repetiție oficială susținută de reprezentantul României pe scena Eurovision Song Contest. Ce a adus nou wrs la repetițiile din Torino.

Cum s-a descurcat wrs la repetițiile pentru concursul Eurovision 2022

Cu o costumație nouă și coregrafia modificată, wrs și echipa de dansatori au adus acordurile „Llamame” pe scena din Torino. Artistul român a pregătit un moment electrizant în care și-a rupt cămașa special realizată pentru acest show.

Piesa de vestimentație a fost concepută cu 200 de capse, care l-au ajutat pe wrs să surprindă la prima apariție pe scena competiției, chiar înainte de ultimul refren al piesei.

Primul contact cu scena Eurovision mi-a dat și mai multă încredere în proiectul României. Simt că, în acest moment, locul meu este aici și sunt foarte motivat pentru tot ceea ce urmează. Sesiunile lungi de repetiții și inspirație s-au transformat, peste noapte, în emoția pe care ritmurile „Llamame” o imprimă fanilor concursului”, a declarat wrs la finalul primei sesiuni de repetiții.

wrs-moment-inedit-de-coregrafie-in-prima-repetitie-oficiala-a-Romaniei-la-Eurovision-2022-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

wrs, despre momentul de coregrafie care a surprins audiența din sală

Repetiția României a fost cel mai urmărit moment al zilei pe canalul oficial de TikTok al ESC 2022, adunând peste 130 de mii de vizualizări, 12 mii de aprecieri și peste 1200 de redistribuiri.

Mișcarea prin care am rupt cămașa a fost pregătită cu Antonia Nae, designer cu experiență la nivel internațional, care a creat toate ținutele pentru scenă, și repetată în studio înainte de plecarea la Torino. Mă bucur enorm că a ieșit așa cum ne doream”, a dezvăluit reprezentantul nostru.

@eurovision HOLA MI BEBEBÉ! @wrs is bringing all the Romanian energy to the #Eurovision stage! #Eurovision2022 #EurovisionTikTok ♬ original sound – Eurovision

Delegația României a avut un program foarte încărcat după sosirea la Torino, marți, 3 mai, fiind programate repetiţii, şedinţa tehnică în Viewing Room, prima conferinţă de presă, interviuri și sesiuni foto.

După repetiţie, specialiştii au tras concluziile şi au reglat ultimele amănunte, urmând ca vineri, 6 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiții.

La scurt timp după ce emoţiile scenei s-au risipit, pentru reprezentanţii noştri au urmat prima întâlnire cu presa acreditată la eveniment și o serie de interviuri.

wrs va urca pe scena Eurovision 2022 pe 12 mai, în a doua semifinală

Telespectatorii TVR pot vedea cum a decurs prima repetiție a reprezentantului României la ESC 2022 pe scena de la Torino și întâlnirea cu presa, în programele de știri ale TVR, unde sunt difuzate, zilnic, în exclusivitate, reportaje şi transmisiuni live de la Arena Pala Olimpico.

Calificat în urma selecţiei naţionale din 5 martie, wrs va urca pe scena Eurovision Song Contest 2022 pe 12 mai, în a doua semifinală a competiţiei, având numărul 13 de intrare în concurs.

Alături de România, în a doua semifinală participă: Australia, Georgia, Cipru, Serbia, Finlanda, Azerbaidjan, San Marino, Israel, Malta, Muntenegru, Cehia, Polonia, Belgia, Macedonia de Nord, Suedia, Estonia şi Irlanda.

Semifinalele şi finala Eurovision, din 10 şi 12, respectiv 14 mai, vor putea fi urmărite la TVR 1 şi TVR Internaţional.

Foto: EBU – Nathan Reinds

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton