Prezentatoarea de televiziune s-a arătat îngrijorată de începerea unui război atât de aproape de granițele noastre. Mai mult, Ancăi Serea îi este teamă pentru cei care trăiesc în Ucraina.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 17
Anca Serea: „Stăm cu ochii ațintiți pe CNN”
„Bună dimineața! Deși, nu este bună deloc. Ne-am trezit cu vreo oră și ceva în urmă și stăm cu ochii ațintiți pe CNN. Ce se întâmplă, pe lângă faptul că este șocant și ne face să ne simțim mici și neputincioși, e foarte trist. Mi se pare că n-am energie să mă gândesc la nimic și să fac nimic astăzi.
Astăzi e o zi foarte tristă și mă rugam să nu se întâmple. Este înspăimântător că nimeni nu poate să intervină”, a zis Anca Serea, într-un InstaStory.
De ce se teme Anca Serea
Potrivit propriilor declarații, soția lui Adi Sînă este îngrijorată că războiul s-ar putea extinde până în România.
„Speram să nu fim nevoiți să trăim aceste zile. Doar 180 de km despart Sighetul Marmației de prima bază militară bombardată. Nici nu știu ce să zic, e trist ce se întâmplă. O rachetă rusească a ajuns la 150 km de Sighet. Doamne, iartă-ne că ne-am plâns ca proștii de tot felul de nimicuri. Și dă-ne pace. Atât. Și ne descurcăm noi de aici!”, a mai spus Serea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 14 / 17
Vedeta de televiziune a mai menționat că oamenii ar trebui să fie mai cumpătați. De asemenea, ea a condamnat atitudinea celor care se gândesc doar la binele lor și ignoră problemele reale cu care se confruntă omenirea, scrie unica.ro.
„Foarte trist. Și va fi și mai rău! Din păcate, cu toții suntem, cumva, răspunzători. Oamenii au luat-o razna în ultimii ani. Fiecare se gândește numai la el, cum să mănânce mai mult, cum să se îmbuibe mai mult cu de toate. Nimeni nu se mai gândește că lucrurile se pot schimba într-o fracțiune de secundă. Nimeni nu se mai gândește la istorie, la ceea ce s-a întâmplat cu primele două războaie și cât de ușor s-au declanșat. Toată lumea e preocupată de cu totul altele chestii, ignorând istoria. Mare greșeală”, a adăugat Anca Serea.
Sursa foto: Instagram