Homepage  / Vedete româneşti

Cum a reacționat mama lui Dani Oțil când a auzit că fiul ei se însoară. A dezvăluit chiar vedeta TV

Cum a reacționat mama lui Dani Oțil când a auzit că fiul ei se însoară. A dezvăluit chiar vedeta TV
10

de Redactia Tvmania

După despărțirea de Mihaela Rădulescu, Dani Oțil a fost foarte discret când a venit vorba despre viața personală. A refuzat să mai vorbească despre viața sentimentală și a evitat să mai apară la evenimente însoțit. Asta până când în viața lui a apărut Gabriela Prisăcariu. După doar un an de relație, el a cerut-o în căsătorie, iar duminică au făcut nunta, la doi ani de la cununia civilă. Mama lui se pare că a fost cea mai încântată când a aflat că fiul ei cel mic, în sfârșit, se însoară.

După un an de relație, prezentatorul de televiziune Dani Oțil și iubita lui, modelul Gabriela Prisăcariu (27 de ani), s-au logodit, într-o vacanță în Mexic. Acum, trei ani mai târziu, cei doi au băiețel superb, Tiago, iar duminică și-au unit destinele și în fața lui Dumnezeu. Însă, puțini știu că imediat după logodnă, cea mai încântată de frumoasa veste, care aștepta de mult timp să-și vadă și fiul cel mic cu familie, spunând că ar fi pentru ea cel mai frumos cadou.

Prezentatorul TV a povestit chiar el, după vacanța în Mexic cum a reacționat mama lui.

„A plâns mama când i-am zis, dar nu ştiu dacă a plâns de bucurie sau de … Am pus inelul la cală.

Nu am simţit să-l dau când am ajuns. Era marea urâtă şi eu visam să-l dau la o mare albastră. După aceea am mai vrut într-un loc, dar a venit nota mult şi m-a scos din stare. Am vrut să-l bat pe mexicanul acela. Păi dai inelul în aceeaşi zi când îl baţi pe ospătar? Nu! După aceea m-am dus pe o plajă mai ieftină”, a mărturisit Dani Oţil, la scurt timp după logodnă, potrivit OK! Magazine.

Gabriela Prisăcariu are doar cuvinte de laudă pentru soțul ei

Dani Oțil și Gabriela au mers duminică, pe 30 iulie, în fața altarului, și au devenit soț și soție și în fața lui Dumnezeu, iar apoi au petrecut alături de familie și de prieteni, la un restaurant, pe malul lacului Buftea.

Înainte de a începe petrecerea, mama lui Dani Oțil a stat de vorbă cu jurnaliștii prezenți și a dat din casă. Ea a dezvăluit că nu știe detalii despre eveniment pentru că fiul ei e secretos, dar a mărturisit că inițial s-a supărat pe fiul ei că nu a făcut nunta când a făcut și cununia civilă, în urmă cu doi ani.

„Când au făcut cununia civilă, m-am și supărat. Le-am zis atunci că trebuia să facă și nunta. Și uite că au făcut-o.”, a declarat mama lui Dani Oțil pentru cancan.ro.

gabriela-prisacariu-4Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 10

Dani și Gabriela sunt topiți unul după celălalt după cum se poate obsrva și în imaginile de la nuntă. Cei doi formează împreună cu fiul lor, Tiago, o familie superbă. Gabriela are numai cuvinte de laudă. Spune că a găsit fericirea lângă Dani Oțil și este bărbatul vieții ei.

„Suntem tot mai uniți, mai închegați și sunt extrem de fericită și relaxată, îmi place că nu am un stres sau nu ne certăm. Noi tot timpul ne înțelegem și ne completăm unul pe altul. Mă simt iubită și împlinită! Cred că alături de el, am devenit femeie și îmi place persoana care am devenit alături de el.”, a spus Gabriela.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton