Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cum a reacționat Vlad Gherman când a fost întrebat despre noul iubit al Cristinei Ciobănașu

de Andra Stana,

La începutul anului, Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au surprins pe toată lumea cu anunțul despărțirii lor. Au dat vestea prin intermediul unui filmuleț postat în mediul online. După 9 ani de relație cu colega sa de breaslă, Vlad Gherman a suferit foarte mult atunci când a rămas singur. Cu atât mai mult cu cât un nou bărbat a apărut în viața Cristinei Ciobănașu.

De curând, tânăra actriță trăiește o nouă poveste de dragoste. Întrebat cum se înțelege cu actualul partener al fostei sale jumătăți, actorul a avut o reacție ieșită din comun, scrie libertatea.ro.

Vlad Gherman, reacție după ce a fost întrebat cum se înțelege cu noul iubit al Cristinei Ciobănașu

La scurt timp după despărțire, Cristina Ciobănașu și-a făcut un nou iubit, iar acest lucru l-a afectat pe Vlad Gherman. Nu i-a fost ușor să o vadă în brațele altcuiva, dar a acceptat până la urmă situația.

De curând, pe rețelele de socializare, Vlad Gherman a răspuns mai multor întrebări puse de fanii săi. Printre altele, aceștia au fost curioși să afle dacă se înțelege bine cu noul iubit al Cristinei Ciobănașu.

„Da, da! Ieri am ieșit la o pasă la fotbal, am băut o bere. Wtf!?”, le-a transmis, ironic, Vlad Gherman.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 5

Își dorește să iubească din nou

Deși a suferit cumplit, tânărul actor nu are de gând să-și închidă viață după prima dezamăgire în dragoste. Vlad Gherman a declarat că este pregătit să aibă din nou o relație.

„Normal că m-am gândit, mă gândesc în continuare și îmi doresc să am o relație, pentru că îmi doresc și eu să fiu fericit”, a fost răspunsul fostului iubit al Cristinei Ciobănașu.

Motivul pentru care Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu s-au despărțit

Actorul a fost cel care a dat mai multe explicații în ceea ce privește sfârșitul relației lor, în timp ce Cristina Ciobănașu a fost mai rezervată. Vlad Gherman a dezvăluit motivul despărțirii. Se pare că cei doi nu s-au mai regăsit în această relație.

„Trebuie să înțelegi că dragostea adevărată nu înseamnă să trăiești lângă o persoană până la adânci bătrâneți. Și noi de mici avem imaginea asta. Și noi credeam că dragostea adevărată este reprezentată prin familia perfectă, copii, case, vacanțe, dar timpul ne-a demonstrat că cel mai important lucru e să te bucuri de fiecare moment. Să trăiești fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. Noi am făcut asta! Mai mult decât atât, iubirea adevărată înseamnă să ai curajul să iei o astfel de decizie atunci când simți că alegerea de a rămâne într-o relație în care nu te mai regăsești ar fi un compromis care nu aduce nimic bun”, a fost răspunsul lui Vlad Gherman.

Prin intermediul unor InstaStory, actorul mărturisea că atât el, cât și fosta parteneră au nevoie de timp pentru a se vindeca.

Pe Cristina și Vlad îi puteți urmări în fiecare joi la Antena 1, în serialul „Adela”, de la ora 20.30. 

Sursa foto: Instagram

Citește și:

Patrizia Paglieri și Francesco: „Am fost fani Asia Express chiar înainte ca noi să participăm”

Timothée Chalamet a postat pe Instagram prima fotografie cu el în costumul lui Willy Wonka, din noul film „Wonka”

O mai recunoști? Uite cum arăta Ilinca Vandici acum 16 ani, la lansarea în televiziune!

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te