Cântăreața Sore a decis să le dezvăluie admitratoarelor sale cum a reușit să scape de kilogramele pe care le-a acumulat în timpul sarcinii.
Cântăreața Sore a decis să le dezvăluie admitratoarelor sale cum a reușit să scape de kilogramele pe care le-a acumulat în timpul sarcinii.
Pe contul său de Instagram, Sore a postat o fotografie cu ea înainte de a slăbi și după și a oferit detalii despre cum a reușit să dea jos kilogramele pe care le-a acumulat pe durata sarcinii. Artista a reușit să slăbească 21 de kilograme.
„Vreau să vă spun că, dacă există ambiție, orice pe lumea asta este posibil ?. După naștere, acum 3 ani, cântăream 76 de kg (poză 1). La 2 ani după (în cea de-a două poză), 55 kg, și așa mă mențin și acum. Nu trebuie să te înfometezi, nu trebuie să trăiești în sală, trebuie doar să fii determinat, să nu faci exces din nimic, să fii pozitiv și să îți proiectezi scopul. Doar așa îl poți atinge.
Da, nu am mai mâncat de 4-5 ori pe zi, doar de două ori, uneori și o dată, din cauza programului, dar nu m-am abținut de la paște, cartofi și dulciuri. Doar le-am consumat moderat. Nu am mers zi de zi la sală, dar am făcut squash, wakeboard, snowboard și am dansat pe scenă, cu voi în fața scenei. Un plus de ajutor am avut și din partea…, unde am făcut Velă și Crio, două proceduri care îmbină masajul cu temperaturi crescute, respectiv foarte joase. Deci, da! Orice e posibil, fetelor! Never say never și în niciun caz să nu vă fie rușine de voi și de corpul vostru, indiferent prin ce schimbări trece.❤️”, a mărturisit Sore.
Ulterior aceasta a explicat că nu dorește să se laude cu ceea ce a reușit însă dorește să motiveze fetele care trec prin problemele cu greutatea, dezvăluind că și prietenele ei cele mai bune se confruntă cu aceleași nesiguranțe.