Joe Lando împlinește 60 de ani. Cum arată azi Sully din „Dr. Quinn”
Jane Seymour s-a aflat recent în compania a trei foști colegi din distribuția serialului „Dr. Quinn”. Seymour a împărtășit cu fanii săi din mediul online o imagine de la emoționanta întâlnire. Cei trei au avut un motiv important pentru care au petrecut timp împreună, scrie libertateapentrufemei.ro.
„Chiar și după atâția ani, ei au grijă de mine. Inima mea este plină după ce am petrecut timp cu acești oameni minunați. William Shickley, Jason Adams și cu mine ne-am reîntâlnit să-l aniversăm mai devreme pe Joe (Sully din Dr. Quinn, n.r.). 60 e după colț”, a scris Jane Seymour în dreptul fotografiei pe care a făcut-o publică pe Instagram.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
De asemenea, William Shockley, care are astăzi 58 de ani, a scris un mesaj pentru fostul său coleg de serial:
„La mulți ani, Joe Lando…prietenul meu, fratele meu, tovarășul meu din anii petrecuți pe platourile de filmare de la Dr. Quinn.”
„Dr. Quinn”, unul dintre cele mai faimoase şi îndrăgite seriale western, a fost un adevărat fenomen între 1993 și 1998. Serialul difuzat în peste o sută de țări urmărea aventurile Michaelei Quinn, medic în statul Colorado, după Războiul Civil din America.
În momentul în care s-a anunţat întreruperea serialului, protestele fanilor au fost atât de vehemente, încât producătorii s-au văzut forţaţi să continue acţiunea. Soluţia lor de compromis a fost să realizeze alte două filme care au continuat aventurile lui „Doctor Quinn”.
Sursa foto: Instagram
Citește și: