Homepage  / Vedete / Vedete străine

Cum arată azi Giovanna Antonelli, Jade din „Clona”. La 46 de ani, frumoasa actriță pare să fi găsit elixirul tinereții

Cum arată azi Giovanna Antonelli, Jade din „Clona”. La 46 de ani, frumoasa actriță pare să fi găsit elixirul tinereții
14

de Andra Stana,

Jade din celebra telenovelă braziliană „Clona”, producţie care a făcut furori pe micile noastre ecrane, a împlinit 46 de ani, dar nu își arată deloc vârsta.

Giovanna Antonelli este cunoscută mai ales pentru rolul jucat în „Clona”. De asemenea, actrița a jucat și în alte seriale cunoscute, cum ar fi „Legături de familie”. Astăzi, la cei 46 de ani ai săi, Antonelli este una dintre cele mai apreciate actrițe din Brazilia și o remarcabilă producătoare și prezentatoare de televiziune.

Pentru a face performanță în rolul lui Jade, actrița a practicat dansul din buric în fiecare zi timp de două luni.

Cum arată azi Giovanna Antonelli, Jade din „Clona”Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 14

Recent, Giovanna Antonelli și-a etalat corpul lucrat la sală în timpul unei ședințe foto. Purtând un body decupat, tocuri înalte și părul prins într-o coadă de cal, actrița a pozat într-un decor cu oglinzi. 

„Imaginați-vă ce urmează… 3,2,1, reînnoirea frumuseții 2023”, a scris ea în descrierea postării de pe Instagram.

Giovanna Antonelli renunță la telenovele

Giovanna Antonelli a dezvăluit faptul că renunță la telenovele. În perioada următoare, ea se va dedica altor tipuri de proiecte.

„M-am săturat să fac telenovele. O fac de ani de zile, iar ultima a fost grea. A durat aproape doi ani și jucam două personaje, efortul psihic și fizic a fost de necrezut, nu s-a terminat. Am fost foarte atentă, protocolul de securitate era rigid, iar acum (…) nu vreau să aud multă vreme de o telenovelă în viața mea” , a explicat actrița pentru „Notícias da TV”.

În perioada următoare, Giovanna Antonelli va fi următoarea actriță care va părăsi Globo. După rolul din „Travessia” (2022), o telenovelă braziliană creată de Glória Perez, ea nu își va mai reînnoi contractul cu Globo, care durează deja de 22 de ani.

Giovanna Antonelli a avut o relație de iubire cu Murilo Benicio, cel care i-a fost partener în telenovela “Clona”. Cei doi, care au împreună un băiat pe nume Pietro, s-au despărțit la scurt timp după nașterea acestuia. Apoi, actrița a devenit mămică pentru a două oară, atunci când a dat naștere gemenelor Antonia și Sophia.

De-a lungul carierei sale, Giovanna Antonelli a primit nenumărate premii între anii 2000 și 2016, scrie tvhappy.ro. Printre acestea se numără și premiul pentru “Cea mai bună actriță” primit în cadrul mai multor festivaluri de gen.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton