Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cum arată azi Julie Mayaya. Au trecut aproape 10 ani de când a câștigat „Vocea României”

Cum arată azi Julie Mayaya. Au trecut aproape 10 ani de când a câștigat „Vocea României”
7

de Andra Stana,

În decembrie 2012, Julie Mayaya a fost desemnată „Vocea României”, în cadrul marii finale a show-ului de la Pro TV. Iată cum arată astăzi artista care a câștigat atunci marele premiu de 100.000 de euro.

În finala „Vocea României” 2012, Julie Mayaya a interpretat piesa „Je t’aime” de Lara Fabian. Ea a mai cântat împreună cu Andi Moisescu un colaj de piese româneşti („Fetiţele din Bucureşti”, „Sanie cu zurgălăi”, „Strada Speranţei”, „O lume minunată”). Nu în ultimul rând, Mayaya a avut un moment special: a cântat împreună cu antrenorul ei, Horia Brenciu, melodia „Cose della vita” de Eros Ramazzotti.

În 2012, Julie Mayaya a fost revelația sezonului doi de la „Vocea României”. Artista a câștigat premiul cel mare, 100.000 de euro, dar și un contract cu Universal Music Romania.

În anii care au urmat marii finale de la „Vocea României”, Julie Mayaya a trecut printr-o transformare radicală.

Cântăreața a reușit să facă o schimbare în ceea ce privește silueta ei. A slăbit mai multe kilograme și se laudă cu noul look în mediul online.

Cum-arata-azi-Julie-Mayaya.-Au-trecut-aproape-10-ani-de-cand-a-castigat-„Vocea-Romaniei-2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Cine este Julie Mayaya

Julie Mayaya (36 de ani) a crescut în Iași, dar este de origine congoleză. Ea este câștigătoarea celui de-al doilea sezon din „Vocea României”.

Cântăreața s-a născut dintr-o mamă româncă și un tată congolez, iar în 2012 a luat cu asalt scena de la «Vocea României», unde a lăsat juriul și publicul mut de uimire cu vocea ei, demnă de o adevărată divă, scrie click.ro.

Horia Brenciu a fost cel care a susținut-o cu toată convingerea de-a lungul competiției muzicale de la Pro TV. Acesta s-a declarat absolut impresionat de talentul mulatrei Julie Mayaya.

Julie Mayaya a fost încurajată de prietenii ei să se înscrie la audițiile pe nevăzute de la «Vocea României» și a reușit din prima să întoarcă scaunele celor patru jurați după ce a interpretat piesa Hurt a Christinei Aguilera. 

După ce i-a uimit pe români cu vocea ei, Julie Mayaya a plecat în Africa, pentru a împărtăși  tatălui ei experiența pe care a trăit-o în cadrul concursului. 

Ultima dată am văzut-o la iUmor 2021

Cea mai recentă apariție la TV a Juliei Mayaya a fost în 2021, în cadrul show-ului iUmor. Aici, ea le-a făcut o surpriză juraților: a apărut pe scenă și a interpretat o piesă a Tinei Turner. Atât Mihai Bendeac cât și Delia au rămas muți de uimire datorită prestației live impecabile a mulatrei. 

Potrivit sursei citate, Julie Mayaya a susținut și un concert tribut în cinstea lui Tina Turner, în 2021, în cadrul căruia a interpretat piesele memorabile ale legendarei artiste.

Sursa foto: Facebook, Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton