Ultima parte a miniseriei „Iisus din Nazaret” poate fi vizionată în Vinerea Mare, pe 30 aprilie, de la ora 20.30, la Antena 1.
Filmul Iisus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, 1977, a devenit deja o adevărată tradiție de Paște, fiind difuzat în fiecare an la TV, în Săptămâna Patimilor. Actorul a reușit atât de bine să se identifice cu Iisus Hristos, încât nu s-a putut desprinde prea ușor de imaginea Mântuitorului nici în viața reală, oamenii venerându-l și cerându-i binecuvântare și mântuială inclusiv pe rețelele de socializare:
„Niciodată nu am încetat să spun și să repet întregii lumi încă din 1977 că eu nu sunt Iisus Hristos. Sunt doar un actor britanic și un comedian. M-am săturat să văd poze afișate în locuri sfinte sau te miri unde. Eu doar am jucat într-un film pentru a-mi câștiga existența. Ardeți pozele cu mine și venerați-L doar pe adevăratul Dumnezeu! Eu sunt doar un actor’ – declara Robert Powell în urmă cu mai mulți ani.
Ca o ironie a sorții, dincolo de impactul impresionant pe care l-a avut la public, rolul care l-a făcut celebru în întreaga lume nu i-a adus neapărat și faima, căci dincolo de filmul Iisus din Nazaret, actorul Robert Powell nu a mai primit niciun alt rol de asemenea anvergură. Zvonurile care au circulat de-a lungul timpului au purtat explicația că niciun alt producător de film nu l-a putut vedea în alt rol decât Iisus.
Robert Powell a mai putut fi văzut în serialul dramatic „Holby City’, produs de BBC One, în serialul „The Detectives/ Detectivii’, și în drama ştiinţifico-fantastică „Doomwatch’. Pe de altă parte, grație vocii sale inconfundabile, clare și dramatice, actorul a fost ales narator al mai multor documentare istorice ca „World War II in HD Colour/ Al doilea Război Mondial în culori HD’, „Hitlers Bodyguard/ Bodyguardul lui Hitler’, „The Story of the Third Reich/ Povestea celui de-al treilea Reich’ şi „Secrets of World War II/ Secretele celui de-al doilea Război Mondial’.
„Iisus din Nazaret”, un film cu un buget uriaș
Mini-seria a avut un buget estimat între 12 şi 18 milioane de dolari, filmările au fost realizate în Tunisia şi Maroc, iar distribuţia a adunat numele sonore ale vremii – Anne Bancroft (Maria Magdalena), James Earl Jones (Baltazar), Stacy Keach (Barabas), James Mason (Iosif din Arimateea), Laurence Olivier (Nicodim), Christopher Plummer (Irod Antipa).
Pornind de la o declaraţie a lui Zeffirelli, care a spus că l-a prezentat pe Iisus ca pe „un om normal – blând, fragil, simplu’, protestanţii fundamentalişti din SUA au criticat producţia înainte de difuzare.
Compania General Motors, care a contribuit cu trei milioane de dolari la bugetul filmului, s-a retras din proiect, după ce a primit 18.000 de scrisori de la americanii nemulţumiţi de acest demers. După lansare, „Iisus de Nazaret’ a devenit un film de referinţă în lumea creştină şi este difuzat de televiziunile din toată lumea în perioada Sărbătorilor de Paşte.