Homepage  / Cinema

Cum arată Jenna Ortega în primele imagini din Beetlejuice 2. Cine-i va fi alături în noul film

Cum arată Jenna Ortega în primele imagini din Beetlejuice 2. Cine-i va fi alături în noul film

de Andreea Hentea,

„Beetlejuice 2”, îndelung așteptata continuare a celebrului film „Viață de stafie” / „Beetlejuice” (1988), semnat tot de Tim Burton, o va avea pe Jenna Ortega într-unul dintre rolurile principale, dar ne va da întâlnire și cu câțiva actori cheie din filmul original: Michael Keaton, Winona Ryder și Catherine OʼHara.

Primele imagini cu Jenna Ortega din Beetlejuice 2

Cum fanii se întreabă deja cum se va integra Jenna Ortega (care a colaborat cu Burton la celebrul serial Netflix „Wednesday”) în noua comedie horror, a cărei regie va fi semnată tot de Tim Burton, revista People a publicat deja primele imagini cu ea și cu Winona Ryder pe platouri.

Filmările la „Beetlejuice 2” au loc în Anglia, în Hertfordshire, iar primele imagini au surprins o scenă desfășurată la o nuntă care face trimitere la o scenă celebră din primul film, devenit clasic. Winona Ryder (pe atunci în vârstă de șaptesprezece ani) o juca acolo pe rebela Lydia, fiica adolescentă a cuplului de proprietari pe care malițiosul Beetlejuice (Michael Keaton) trebuia să-i alunge din casă.

Spre deosebire de rochia roșie cu straturi de volane purtată în 1988 de Winona Ryder, Jenna Ortega poartă o rochie de mireasă albă, cu o croială mai curând tradițională. Conform collider.com, Jenna Ortega (20 de ani) a fost anunțată oficial abia în luna mai, de către studiourile Warner Bros., că va face parte din distribuția filmului „Beetlejuice 2”, în al cărei scenariu eroina ei e trecută simplu, ca „fiica Lydiei”. Lydia va fi jucată în „Beetlejuice 2” tot de Winona Ryder.

Cine revine în Beetlejuice 2 dintre veterani

Ea nu este însă singura din vechea distribuție care va reveni. Cea mai importantă întoarcere e a lui Michael Keaton, în rolul răutăciosului Betelgeuse. În primul film, acesta era o fantomă recrutată de tânărul cuplu Adam (Alec Baldwin) și Barbara Maitland (Geena Davis). Ajunși la porțile Raiului după ce mureau într-un accident de mașină, ei erau puși să locuiască timp de 50 de ani în vechea lor casă, în chip de fantome. Numai că acolo se instalaseră pragmaticii Charles (Jeffrey Jones) și Delia Deetz (Catherine OʼHara), împreună cu fiica lor, Lydia, și nu aveau de gând deloc să plece. Exasperați, Adam și Barbara îl angajau pe Betelgeuse (Michael Keaton), o fantomă malițioasă cu un rânjet oribil, ca să-i alunge din casă făcându-le tot felul de farse, dar problemele se dublau când agasantul Betelgeuse se îndrăgostea de Lydia.

Jocul lui Michael Keaton și imaginația lui Tim Burton l-au transformat pe Betelgeuse într-un personaj antologic, așa că actorul e acum mai mult decât încântat să-și reia rolul. Michael Keaton are prilejul nesperat să-și reviziteze reușitele mai vechi, revenind recent în rolul altui erou celebru, Bruce Wayne / Batman în „The Flash” (disponibil, în prezent, în cinematografe). Într-un dialog cu Empire, el a povestit cu entuziasm că „Betelgeuse este cea mai teribilă distracție pe care o poți avea ca actor, lucrând la o asemenea arătare. E incredibil de distractiv, e de-a dreptul grozav, așa că vom face exact ce am făcut și la primul film”.

Experimentatul actor a mai povestit: „Tim și cu mine am vorbit despre o continuare cu ani și ani în urmă, fără să spunem niciodată altcuiva. Amândoi am spus de multe ori că o facem și că, dacă se întâmplă, trebuie să fie cât mai aproape de stilul în care am lucrat prima dată. Atunci am inventat lucruri, situații, am improvizat mult și am creat manual tot felul de accesorii, ca să arate exact în modul pe care ni-l doream, am construit literalmente lucrurile pe care ni le imaginasem în detaliu”.

Michael Keaton , Beetlejuice (1988)

Ce nume noi intră în scenă

Nu doar Michael Keaton și Winona Ryder vor reveni însă în distribuție. Catherine OʼHara (premiată între timp pentru serialul „Homleșii” / „Schittʼs Creek”), va reintra și ea în rolul Deliei Deetz, insuportabila proprietară a casei din centrul acțiunii și exagerat de dramatica mamă a Lydiei. Distribuția va avea însă și nou veniți celebri. Alături de Jenna Ortega și de „veteranii” Michael Keaton, Winona Ryder și Catherine OʼHara, în film îi vom vedea pe Willem Dafoe, Justin Theroux și pe strălucitoarea Monica Bellucci (care este partenera lui Tim Burton în viața reală și abia așteaptă să vadă cum vor colabora la noul film). Aceasta o interpretează pe soția lui Beetlejuice. Willem Dafoe joacă rolul unui ofițer angajat să facă ordine în viața de apoi, iar rolul lui Theroux nu a fost încă dezvăluit.

Continuarea noului film al lui Tim Burton, „Beetlejuice 2”, urmează să fie lansată în cinematografe pe 6 septembrie 2024.

Până la premieră, puteți vedea mai jos trailerul filmului original:

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton