Două surse apropiate celor doi au descris pentru People ce a însemnat schimbarea pentru fostul cuplu regal și cum se pregătesc aceștia de a începe o nouă viață în Montecito. Potrivit lor, e printre primele momente de liniște și pace ale celor doi.
„Asta va rămâne casa lor”, precizează una dintre surse. „De când a venit Archie pe lume, totul a fost atât de agitat și multe lucruri au rămas în aer. N-a fost chiar ușor. Pentru prima dată, după mult timp, totul pare să se clarifice”.
Prințul Harry și Meghan Markle par să își adore noua lor casă – o spun chiar apropiații cuplului:
„Amândoi iubesc California, iar Santa Barbara are o magie a ei – munții, oceanul, podgoriile, florile, grădinile. E foarte frumos”.
„Archie e foarte fericit, și are ceva spațiu să alerge liber”, au continuat aceștia să spună, subliniind că Archie e extrem de încântat de mutare, chiar și la vârsta lui fragedă. „Casa a venit la pachet și cu o construcție de joacă pe care va reuși să se cațere în scurt timp. Sunt încântați să se afle acolo și să devină parte a comunității. E o perioadă cu adevărat fericită pentru ei ca familie”.