Roxana Hulpe și-a revăzut colegii de la Pro TV, pentru că de câteva săptămâni jurnalista a intrat în concediu. „Îmi spunea o colegă din redacție că doar o inconștientă ar putea merge la televizor în luna a noua, înainte cu câteva zile să nască”, a glumit prezentatoarea la „Vorbește lumea”, scrie protv.ro.
„Nu mi-am făcut încă bagajul pentru maternitate, dar am scrise obiectele, tot ce trebuie să pun”, a spus Roxana Hulpe despre pregătirile făcute recent.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
Roxana Hulpe: „Sper să mă descurc, să fiu la înălțimea ei”
Cu toate că nu are bagajul de maternitate făcut, Roxana Hulpe a recunoscut că nu a scăpat de emoții în ceea ce privește nașterea. Totodată, se tot gândește la cât de multe griji va trebui să își facă, mereu, după naștere, pentru fetița ei.
„Mi-e teamă de grija aia permanentă. Înțeleg că din momentul în care îți primești copilul în brațe e o grijă, toată viața. Te trezești cu ea și ce faci? Sper să mă descurc, să fiu la înălțimea ei, pentru că ea mi-a adus o foarte mare bucurie. Sper și eu să-i provoc o bucurie în viață”, a declarat prezentatoarea.
Când revine la TV Roxana Hulpe
În cadrul emisiunii, Roxana Hulpe a și dezvăluit numele fetiței sale. Zora Rafila o va chema pe micuța ei și a lui Bogdan Rădulescu.
„Are două prenume. Zora este primul, care este un nume slav și înseamnă „răsărit”, „zori de zi”. Eu îi tot zic Zora Zorilor. Cumva și-a ales singură numele. (…) Rafila e un derivat de la Rahela, nume biblic. Bunica mea din partea tatălui era Rafila și am zis să-l ducem mai departe”, a declarat Roxana Hulpe, care va reveni la pupitrul Știrilor PRO TV în luna martie.
„Mă întorc la Știrile din weekend. Mi-a fost dor de Cosmin Stan. Pauza de teren însă va fi mai mare”, a dezvăluit prezentatoarea.
Sursa foto: Instagram, captură
Citește și: