De când au dispărut restricțiile impuse de pandemie, iar evenimentele au început să fie organizate, Miki ex K-Pital nu mai are vreme de odihnă, agenda ei fiind plină.
De când au dispărut restricțiile impuse de pandemie, iar evenimentele au început să fie organizate, Miki ex K-Pital nu mai are vreme de odihnă, agenda ei fiind plină.
Mai mult, pe lângă muzica care a ajutat-o să devină cunoscută, pop-dance cu influențe house și latino, solista poate susține un program şi mai bogat acum. Pentru că a introdus în repertoriu melodii din folclorul autentic și a lucrat la încă o formulă de show, împreună cu un taraful. Ba chiar a luat lecții de dansuri populare chiar de la Nea Marin.
„Avem evenimente de luni până duminică, nu mai stăm deloc pe acasă, ceea ce mă bucură. Pe plan muzical, de anul trecut cânt și folcor autentic și îmi place foarte mult. Cânt cu un taraf, adică mai am o variantă de spectacol. Sunt foarte mulțumită, pentru că sunt foarte ocupată. Am mai multe variante acum și îi întreb pe oameni ce doresc să le cânt. Clientul alege!
Oricum îmi place foarte mult ceea ce fac. M-am apucat și de dansuri popular, cu Nea Marin. Fac asta din luna martie, îmi place mult de tot și merg de două ori pe săptămână. Inițial mergeam doar o dată pe săptămână, dar nu învățăm pașii, așa că am început să fac mai des. Dacă tot am început să cânt şi folclor, am zis să fiu completă, să învăț să și dansez pe muzică populară. Cele mai grele sunt dansurile moldovenești. Sunt foarte rapide și au foarte mulți pași și țopăială multă. Sunt foarte obositoare, e nevoie să mai repet și acasă”, a povestit Miki, într-un interviu acordat Click!.
Pentru că în ultima vreme a muncit mult, solista a declarat că numără zilele până la viitoarea vacanță.
„Aș vrea să plec într-o vacanță, o săptămână, mai ales că voi avea o vară plină. Mie cel mai mult îmi place Thailanda, acolo m-aș și muta, poate peste câțiva ani. Îmi plac oamenii, sunt veseli, e foarte frumos acolo. Dar voi merge și mai aproape, în Grecia aș vrea”, a mai spus Miki.
Sursa foto: Instagram