Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Marius Tucă

de Roxana Mirea,

Jurnalistul Marius Tucă a fost invitat în podcastul „Fain & Simplu”, găzduit de Mihai Morar, unde a vorbit și despre fiica lui, Daria. Marius Tucă are o relație foarte frumoasă cu fiica lui, în vârstă de 23 de ani și este foarte mândru de tot ce a reușit ea până acum.

Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Marius Tucă

Marius Tucă a fost invitat în podcastul lui Mihai Morar, unde a vorbit și despre relația cu fiica lui, Daria, în vârstă de aproape 24 de ani. Jurnalistul e foarte mândru de fiica lui, care s-a stabilit în Londra, unde își propune să aibă o carieră în lumea cinematografiei.

„Tocmai a absolvit facultatea, o facultate importantă. A făcut Regie-Film, a avut un film de absolvire pe care l-a trimis și a luat un premiu la un festival la Roma, un film de comedie. Are drumul ei. Eu mă gândesc la ea în permanență.

Este o relație pe care am construit-o din prima zi, din prima zi în care ne-am cunoscut. Pentru că am apărut puțin mai târziu în viața ei, când ea spunea deja „mamă” și eu nu știam că spune pentru că programul era de așa natură. Și de atunci vorbim aproape în fiecare zi, ne sfătuim. E acolo. Am dus-o în lumea asta a mea, în teatru, fac un festival de teatru, în lumea muzicii, fac un festival de muzică în Vama Veche și tocmai mă străduiesc să fac ediția a 15-a și tot ce înseamnă artă. Cred că am crescut-o frumos și atunci e mult mai simplu să am o relație cu ea atât de frumoasă”, a dezvăluit Marius Tucă.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Marius Tucă, despre relația cu fiica lui

Daria o să se întoarcă la Londra, iar Marius Tucă nu mai este atât de îngrozit de plecarea ei. Momentan, ea îl ajută pe tatăl ei cu un proiect pe care jurnalistul urmează să îl lanseze. Marius Tucă pregătește o serie de podcasturi, iar fiica lui se ocupă de tot ce înseamnă producție împreună cu iubitul ei.

„Înainte mă gândeam cu groază că o să plece. Acum, nu. Lucrurile vin de la sine. Daria s-a întors acum să filmeze aceste podcasturi, podcasturi marca Marius Tucă. O să fie în curând. Am filmat și o să vedeți despre ce e vorba. E ceva cu totul special, am muncit foarte tare. (…) 

Daria e lângă mine. Filmează împreună cu prietenul ei Alec aceste podcasturi. Toată producția o fac ei. Filmează, montează, editează și așa mai departe și e cu mine acum în perioada asta, dar ea stă la Londra. Se întoarce acolo. Mi-ar plăcea, nu pot să mint, să vină într-o zi în România, dar ea face film și caută un job acolo. Va începe să lucreze acolo. Deocamdată e la Londra. Are drumul ei și o susțin în tot ceea ce face, chiar dacă uneori se poate să greșească”, a mai declarat Marius Tucă despre fiica lui.

Marius Tucă, despre viața sentimentală a Dariei

Când vine vorba de viața sentimentală a fiicei lui, Marius Tucă nu își face probleme. Nu a fost niciodată tipul de tată autoritar care să îi interzică fiicei lui să iasă cu băieți. Jurnalistul o privește pe Daria ca pe un copil, dar și ca pe o femeie care își ia viitorul în serios.

Nu am avut nicio problemă, încă de la 18 ani când a avut un prieten. Daria are 23 de ani, de abia împlinește 24 de ani. Adică e copilul meu și în continuare mă uit la ea ca la un copil, dar și ca la un om care își ia profesia, școala pe care a făcut-o, în serios și se gândește la asta, să scrie, să regizeze, ceea ce este un lucru extraordinar”, a povestit Marius Tucă.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te