Homepage  / Vedete româneşti

Cum au ajuns Radu Ștefan Bănică și Monica Davidescu pe aceeași scenă de teatru. „Nu i-am cerut acordul tatălui”

Cum au ajuns Radu Ștefan Bănică și Monica Davidescu pe aceeași scenă de teatru. „Nu i-am cerut acordul tatălui”
7

de Roxana Mirea,

Radu Ștefan Bănică joacă alături de Monica Davidescu în spectacolul de teatru „O noapte furtunoasă”. Actrița a povestit cum este să lucreze cu fiul lui Ștefan Bănică și a precizat că nu i-a cerut acordul acestuia atunci când l-a contactat pe Radu pentru a juca în piesa de teatru.

Cum a ajuns Radu Ștefan Bănică să joace cu Monica Davidescu

În comedia „O noapte furtunoasă”, Monica Davidescu o interpretează pe Veta. Din distribuție, fac parte actori consacrați, tineri și chiar studenți, cum este Radu Ștefan Bănică. Fiul lui Ștefan Bănică îl interpretează pe Spiridon în comedia „O noapte furtunoasă”.

„Este un spectacol foarte viu, special, care, chiar dacă respectă  în totalitate textul lui Caragiale, este modern și actual datorită regiei lui Alexandru Nagy, care a căutat alături de  întreagă echipă de actori noi sensuri și acțiuni. În plus, pregătim Concertul lui Aurelian Temișan “…de dragoste”, unde va fi acompaniat de Orchestra Simfonică București și Cardinal Show orchestra. Va avea loc în 27 februarie în luna îndrăgostiților, la Teatrul Național sala Ion Caramitru, unde sunt găzduite spectacolele Companiei Concordia”, a detaliat Monica Davidescu, pentru Unica.ro, despre planurile de la început de an.

Monica Davidescu a mai spus că îl cunoaște pe Radu Ștefan Bănică de când avea 3 ani și, deși este student la UNATC, ceea ce presupune un program încărcat, tânărul a reușit să vină la toate repetițiile.

Îl știam pe Radu de când avea 3 ani și venea cu tatăl său la repetiții la spectacolul Chicago. I-am urmărit  evoluția de aplaudat la “Te cunosc de undeva” și, chiar dacă are un program mai dificil pentru că e încă student la UNATC, a reușit să vină la repetiții, să își studieze rolul, ba chiar să învețe să cânte la acordeon pentru monologul său unde primește aplauze la scenă deschisă. Ideea de a face un spectacol Caragiale în anul în care la școală studiază Caragiale i-a surâs și lui. Mai multă experiență, mai multe lucruri de învățat”, a declarat actrița.

cum-a-ajuns-radu-stefan-banica-sa-joace-cu-monica-davidescu-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

„Nu i-am cerut acordul tatălui înainte”

Radu Ștefan Bănică ia decizii de unul singur atunci când vine vorba de proiectele în care se implică, fără a-i cere părerea tatălui său. În plus, Monica Davidescu a mărturisit că l-a întrebat direct pe Radu dacă vrea să joace în „O noapte furtunoasă”, fără a discuta cu Ștefan Bănică, mai întâi.

„Nu i-am cerut acordul tatălui înainte. Am considerat că Radu e major și destul de matur să răspundă de programul și alegerile lui. Radu are mici momente în care seamănă cu tatăl său, dar cei doi au personalități distincte și fiecare are felul său personal de abordare a problemelor ce țin de personaj”, a spus Monica Davidescu.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton