Actriţa Asli Enver a strălucit pe covorul roşu la Istanbul, la premiera celei mai recente pelicule în care a jucat, „Öteki Taraf” (în traducere „Cealaltă parte”), în care le-a dat replica lui Özcan Deniz, partenerul ei din serialul „Mireasa din Istanbul”, dar şi frumoasei Meryem Uzerli („Suleyman Magnificul”).
Thriller-ul „Öteki Taraf”, care conţine scene pline de suspans, dar şi unele incendiare care îi care ca protagonişti pe cei trei de mai sus, este o noutate în cinematografele turceşti, care aduc numai comedii romantice sau drame. Aşa că fanii de-abia aşteaptă să vadă, începând cu 8 decembrie, un alt fel de film. La premiera de gală, Özcan Deniz a declarat cât de mândru este de acest proiect, mai ales că el a fost şi regizorul filmului.
Asli şi Özcan filmează în continuare pentru sezonul doi din producţia „Mireasa din Istanbul”. La noi primul sezon se va termina pe 12 decembrie, Kanal D urmând să difuzeze noile episoade, cel mai probabil, la începutul anului viitor.
Vedeţi aici secvenţe de la premiera de gală a filmului „Öteki Taraf”: