Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Cum de arată atât de bine Demi Moore la aproape 59 de ani

de Vasilica Rogozanu,

Actrița Demi Moore împlinește 59 de ani la începutul lunii noiembrie, dar arată extraordinar, spun apropiații. De vină nu sunt doar intervențiile estetice, pe care actrița și le-a făcut fără rețineri de-a lungul timpului, ci și alegerile ei pentru o viață sănătoasă.

Actrița din „Striptease” și „Ghost” – care a apărut recent în costum de baie într-o campanie publicitară, alături de cele trei fiice – face zilnic yoga și meditații și se ține de o dietă raw-vegană.

„A renunțat de tot la zahăr, cofeină și gluten și soarbe apă caldă cu lămâie de fiecare dată când simte că are nevoie de energie. Este într-o formă fantastică”, au spus apropiații pentru versiunea americană a revistei OK!. 

A renunțat la singurătate

Actrița este pusă pe fapte mari: dorește să-și resusciteze atât cariera, cât și viața personală, au povestit  apropiații ei.

„Este, în sfârșit, în acel punct al vieții ei în care nu trebuie să mai ridice la înățimea așteptărilor nimănui”, mai spun aceștia, dezvăluind și că, după șapte ani de singurătate, Moore ar avea un nou iubit.

„Are o mulțime de pretendenți”, susțin surse, după ce ani în șir, dezamăgită de destrămarea mariajului cu Ashton Kutcher, Moore a preferat să fie singură. Ultima relație de care se știe este din 2015, cu toboșarul Sean Friday, al trupei Dead Sara.

Noul ei iubit, cu care are o relație „destul de serioasă”, este însă ținut departe de ochii lumii. „Demi este pretențioasă și interesată doar de bărbații care se îngrijesc foarte mult. Îi consideră pe cei mai tineri decât ea mai atrăgători și mai interesanți”, a comentat sursa pentru revista OK!.

„Conexiunea fizică este foarte importantă, dar ea caută pe cineva care să aibă și simțul umorului și o viziune sănătoasă asupra vieții. Demi a făcut niște alegeri proaste după divorț și și-a afectat relațiile cu cei dragi. Dar, din fericire, a revenit pe drumul cel bun”, mai spune sursa citată. 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te