Pepe trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Yasmine Ody. Din iubirea celor doi, a venit pe lume un băiețel, în urmă cu trei luni. Într-un interviu recent, Pepe a mărturisit cum este să fie tată de băiat și cât de mult i s-a schimbat viața.
Viața lui Pepe după ce a devenit tată de băiat
Pepe are tot ce își dorește. Are o carieră de succes, dar și o familie frumoasă. Artistul are două fete din relația cu Raluca Pascu, iar, în urmă cu trei luni, Yasmine Ody l-a făcut și tată de băiat. În emisiunea Xtra Night Show, Pepe a povestit cum este să fie tată de băiat.
„E bine tată de copii, în primul rând. E bine să fii tată, să fii responsabil, asumat, dar acum de când e și golanul ăsta mic, deci mor, s-a terminat, e altceva. E total diferit (n.r să fii tată de băiat sau de fată). (…) Timp trebuie să îți faci, chiar dacă n-am, la modul cel mai serios. Am avut o perioadă extrem de încărcată după ce s-au ridicat barierele. Au venit toate așa, eu am continuat și cu online-ul pe care l-am avut în toată perioada pandemiei. (…) Și mâine am concert online”, a mărturisit Pepe, la Xtra Night Show, potrivit spynews.ro.
Pepe a spus că băiatul lui seamănă cu Yasmine Ody, însă a precizat că a moștenit atitudinea de la el. Artistul susține că nu se gândește momentan dacă mai vrea sau nu un copil.
„E blonduț așa, seamănă cu maică-sa mai mult, cu mine la atitudine, e tare. (…) Nu fac diferențe niciodată (n.r între copii). Acum spune că e prea devreme să mă mai gândesc la un copil, avem nevoie de momentele noastre de cuplu, am fetele mari, am băiat, am tot ce trebuie, dar nu ai de unde să știi”, a adăugat artistul.