La filmările pentru programul de Revelion, Diana a avut o mulțime de emoții. Amintirile din copilăria petrecută la Galați și Revelioanele TVR pe care le adora au ajutat-o, însă, să le depășească și să le transmită spectatorilor bucuria pe care a simțit-o mereu alături de cei dragi.
„Cele mai frumoase Revelioane vor rămâne mereu cele petrecute cu tata și cu mama acasă. Așteptam Revelionul cu nerăbdare, îmi plăcea mai mult decât Craciunul pentru că mă distram copios. Programul debuta cu o paradă a modei și un spectacol din partea mea. Urma partea cu mâncarea și imediat Revelionul TVR pe care îl iubeam. Mă bucur enorm că fac acum parte din spectacolul care, atunci când eram copi, mă fascina pur și simplu”, spune Diana Cavallioti.
Actrița își amintește că tot ce-și dorea mai mult de Revelion, pe lângă distracția în familie, era salata de boeuf, iar artificiile de la miezul nopții, urmărite în frig și zăpadă, completează peisajul ei favorit.
„Îmi plăcea mult și liniştea de a doua zi dimineața, când ieșeam afară, era pustiu, și ma trăgea tata cu sania. A fost cel mai special moment din an petrecut cu ai mei, dar în special cu tata. Nu prea cred că mai poate exista un Revelion perfect, ca atunci. Încerc, totuși, ca în noaptea de Revelion să fiu alături de oamenii cei mai apropiați pentru că am o superstiție: așa cum mă simt în momentul începutului de an, mă voi simți tot anul”, povestește Diana.
Pentru prezentatoarea emisiunii „Gala umorului”, anul 2015 a fost unul frumos și plin de inspirație, iar pentru 2016 are inima de deschisă și nicio rezoluție specială.
„Anul care se încheie mi-a adus lucruri pe care nu mi le imaginam, lucruri bune și frumoase chiar dacă e un an în care am pierdut un om care mi-a fost înger păzitor în această viață. Închei anul cu certitudinea că viața e cel mai frumos dar de care ne putem bucura și pentru care ar trebui să mulțumim în fiecare zi… Îmi doresc să nu uit asta anul viitor și să îmi păstrez sufletul deschis pentru orice va veni. Nu îmi propun nimic. Aș vrea doar să fac mai mult bine, atât cât îmi este dat mie să pot face acest lucru”, mărturisește vedeta TVR.
Telespectatorilor săi Diana le urează sincer „să își păstreze bucuria în suflet și zambetul pe buze, să se bucure de fiecare început și să nu le fie frică de niciun final în orice formă ar fi împachetat. Multă liniște în suflet și petreceri mari și zgomotoase în viață!”.