Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Cum s-au cunoscut Emi și Cuza, de la Asia Express. Ce coincidențe îi leagă

de Roxana Mirea,

Cuza și Emi sunt una dintre cele mai îndrăgite echipe de la Asia Express, sezonul 4, de la Antena 1. Cei doi nu sunt doar colegi, dar și foarte buni prieteni. Recent, Cuza a vorbit despre relația de prietenie dintre el și Emi, dar și despre cum s-au cunoscut și ce le-a fost cel mai greu la Asia Express.

Cine a primit oferta de a participa la Asia Express

Cuza și Emi au plecat împreună la Asia Express, pe Drumul Împăraților. Cei doi au ajuns desparte în competiție și au și primit pașaportul spre Iordania, acolo unde va avea loc următoarea etapă a concursului. Într-un interviu pentru Click!, Cuza a mărtursit că oferta de a participa la Asia Express a venit la el, însă îi viza pe oricare doi membri ai trupei „Noaptea Târziu”.

Într-un fel, oferta a venit prin mine, dar implica oricare dintre membri „Noaptea Târziu”. Am ales să fac echipă cu Emi pe baza prieteniei noastre lungi și mai ales ținând cont de faptul că e o fire extraordinar de competitivă”, a spus Cuza, pentru sursa menționată anterior.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 9

Cum s-au cunoscut Emi și Cuza de la Asia Express

În ceea ce-i privește pe Emi și Cuza, sunt multe coincidențe care îi leagă. Artistul a povestit cum s-au cunoscut.

„Înainte să ne spună alții asta, am făcut noi glume că suntem frați din același tată în perioada liceului. Nu am fost niciodată întrebați, pentru că nu semănăm absolut deloc fizic, deși numele de familie coincide, nu cred că s-a gândit nimeni la asta. Dar mai există și alte coincidențe. Suntem amândoi în zodia Fecioară, stăm la două străzi distanță, el este mai mare ca mine cu trei zile, suntem foști colegi de bancă, iar părinții noștri au lucrat în același loc. Sunt mult mai multe lucruri comune decât numele de familie care ne leagă.

Ne-am cunoscut când am dat examenul de capacitate, având același nume de familie. Eu urma să mă duc în colegiul în care el deja făcuse clasele 1-8 și, întâmplător, am devenit prieteni. El avea ochi de șoim, se mai „inspira” la geografie, îmi mai arăta și mie, a fost prietenie la prima vedere! (râde) Apoi am intrat în aceeași clasă, pentru că ne doream amândoi același profil…și cam asta a fost povestea. Există și o glumă, pentru că în vacanța de vară, înainte să începem liceul, am ieșit la un suc cu viitoarea clasă din care urma să facem parte.

Emi deja îi cunoștea, pentru că erau colegii lui de generală, deja admiși la profilul respectiv pentru care am mai dat un alt examen, fiind vorba de cel mai bun profil din județul Gorj: matematică-informatică, bilingv engleză. Revenind, Emi m-a invitat şi pe mine la un suc cu colegii. Pe vremea aceea eu nu aveam bani și mi-a dat cu împrumut 50 de lei ca să pot să ies și eu în oraș cu viitoarea mea clasă, dar eu nu i-am mai dat banii niciodată înapoi. Și de atunci strigă de banii ăia, cam de 15 ani. Eu am auzit că la 20 de ani se prescriu!(râde)”, a povestit concurentul de la Asia Express.

Ce a fost cel mai greu pentru Emi și Cuza, la Asia Express

În ceea ce privește partea cea mai grea de la Asia Express, Cuza a răspuns că: „Cel mai greu e factorul psihic, lovitură pe care o primești la nivel de emoție. Nu cred că foamea sau efortul, ci tăria pe care trebuie să o ai de fiecare dată. E foarte greu să te menții într-un echilibru în Asia Express, pentru că oricând poți fi luat de excesele de moment, care pot fi și pozitive sau negative, și riști să faci lucruri pe care nu le-ai fi făcut niciodată. Este vorba de psihic, asta e cea mai mare încercare din tot acest concurs.”

Artistul a mai declarat că s-a înțeles bine cu toată lumea pe Drumul Împăraților.

M-am înțeles bine cu toată lumea, dar clar că afinitățile la virgulă care s-au creat au fost prin prisma vârstei. Sunt mai apropiat de vârstă de Maria Speranța, Francesco, de Natanticu, Eliza, Connect-R și Shift, de exemplu. Însă de înțeles m-am înțeles bine cu toată lumea, nu i-am văzut niciodată ca pe niște adversari, de fiecare dată i-am privit ca pe niște colegi, pe niște prieteni cu care am șansa să mă joc și pe care trebuie să îi respect.”

Din cauza condițiilor grele de la Asia Express, Cuza a slăbit 8 kilograme, însă Emi s-a îngrășat un kilogram.

Eu am slăbit 8 kilograme, iar Emi s-a îngrășat 1 kilogram, pentru că el ia în greutate dacă mănâncă seara, indiferent ce ar face în timpul zilei. Eu seara nu puteam să mai mănânc din cauza oboselii”, a mărtusit Cuza.

Sursa Foto: Instagram, Antena 1

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te