Invitat la Podcastul lui Damian Drăghici, Adrian Năstase a povestit cu ce se ocupă în timpul liber, la cei 71 de ani pe care îi are: „am putut să produc o pălincă absolut remarcabilă. Eu beau cu măsură, mai am încă resurse. Mă bucur să le ofer prietenilor, am făcut niște sticle speciale, pe care am scris ‘Cornu’ și inițialele mele. Se pun merele sau prunele în budane și ele fermentează, apoi când se formează podul deasupra, este momentul să pregătești țuica. Vin nu fac, nu e zonă potrivită pentru asta, fiind la o altitudine de 600 de metri”, a explicat fostul președinte al Partidului Social Democrat (PSD).
Politicianul s-a retras, alături de soția sa, în Cornu, jud. Prahova, despre care spune că este un fel de comună europeană, care încă arată excepțional la 30 de ani de când s-a mutat: „noi continuăm ciclul ăsta, de a gospodări, pentru că eu cred că este ceea ce m-a făcut să rămân cumva vital și la 71 de ani. Faptul că ne ocupăm de roșii, de gogoșari, de legume și toată munca asta în aer liber, alergând, mergând dintr-o parte într-alta, căutând, asta ne menține totuși un anumit ritm de viață”, a povestit fostul premier la podcast.
Poți urmări podcastul integral pe YouTube.