Homepage  / Seriale româneşti

Cum se termină serialul „Adela”. Actrița Oana Moșneagu face dezvăluiri. EXCLUSIV

Cum se termină serialul „Adela”. Actrița Oana Moșneagu face dezvăluiri. EXCLUSIV
7

de Cătălina Matei,

Antena 1 difuzează în acest moment ultimul sezon al serialului „Adela”, iar Oana Moșneagu urmărește fiecare episod cu mari emoții, chiar dacă știe finalul. Ce se întâmplă cu personajul ei, Andreea? Iată de am aflat direct de la actriță.

După patru sezoane, povestea „Adelei” va ajunge la final în câteva săptămâni, căci Antena 1 difuzează ultimele episoade din serialul produs de Ruxandra Ion. Unul dintre cele mai urmărite personaje este Andreea, interpretat de Oana Moșneagu, „fata rea” din poveste, care i-a pus numai piedici personajului principal – Adela, rol jucat de Mara Oprea.

Chiar dacă știe finalul, căci filmările pentru serialul difuzat de Antena 1 s-au terminat de ceva timp, Oana Moșneagu urmărește fiecare episod cu mari emoții. Ce se întâmplă, în final, cu personajul ei, Andreea?

Cât de greu / provocator a fost sa te despărți de Andreea? Și ce se întâmplă cu personajul tău în sezonul final?

Până nu se difuzează ultimul episod, încă nu resimt cu totul despărţirea. Încă mai sunt episoade de văzut, poveşti de urmărit, momente critice şi câştiguri pe care Andreea o să le aibă. Si până la ultima zi de joi, încă mă agăţ de ele. Personajul meu pierde, așa cum e de aşteptat. Ce şi cât pierde, cum reacţionează, dacă reuşeşte să cadă în picioare sau nu, rămâne de văzut. Dar, categoric, pierde.

Dar de restul echipei?

Asta a fost mai greu, echipa, programul, ritmul fiecărei zile, pentru că schimbarea a venit brusc si destul de intens. Din fericire, nu mi-am dat mult timp de respiro, venise vara şi am umplut-o, nu mi-am lasat timp de conştientizare a schimbării.

Din punct de vedere profesional, cum se anunță toamna aceasta pentru tine?

Plină de reprezentații ale spectacolului „Care pe care”, pe scene din toată ţara, alături de colegii mei de distribuţie, cei cu care am împărţit platoul de filmare în ultimii doi ani: Anca Sigartău, Mara Oprea, Alecsandru Dunaev şi Daniel Nuţă. Sunt foarte bucuroasă că am reuşit să ne adunăm şi să facem această comedie pe care Anca a regizat-o. Sper să avem sălile pline şi să bucurăm oamenii cu munca noastră şi în ipostaza de actori de teatru, nu doar de film.

Pe când un nou serial?

Pe când o fi să se întâmple, dacă o sa apară vreun casting, dacă o să apară vreun proiect, daca o fi să se întâmple. În curând, sper.

oana-mosneagu-1Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton