Modifica setarile cookie
Homepage  / Advertorial

Cupa de Gimnastică Andreea Răducan - Ediția a 11-a, Bârlad, 27 Mai 2023

de Redactia Tvmania

Cupa de Gimnastică „Andreea Răducan”, competiție cu tradiție, organizată anual la Bârlad de campioana olimpică și mondială Andreea Răducan, a ajuns la cea de-a 11-a ediție.

Competiția va avea loc sâmbătă, 27 mai 2023, începând cu ora 10:00, în sala de sport a Școlii Gimnaziale Episcop Iacov Antonovici din Bârlad. Gimnaste care se antrenează la peste 10 cluburi din țară, vor participa la cea de-a 11-a ediție a Cupei „Andreea Răducan”.

Concursul este dedicat gimnastelor din categoria junioare III, de nivel 6 şi 7, cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani. Toate gimnastele participante la concurs vor primi premii în produse, iar sportivele de pe podium vor câștiga și premii în bani, diplome și trofee, în funcție de performanța obținută în cadrul competiției.

“Organizarea Cupei de Gimnastică “Andreea Răducan”, încă din anul 2011, îmi oferă posibilitatea de a-mi exprima recunoștința pe care o simt pentru tot ceea ce mi-a oferit gimnastica. An de an, acești copii mă fac să mă reîntorc la emoțiile începuturilor mele în gimnastică și să rememorez această călătorie fantastică în sportul de înaltă performanță. Suntem deja la cea de-a 11-a ediție a competiției și sunt extrem de bucuroasă că pot susține gimnastica românească. Împreună cu echipa Asociației “Andreea Raducan” avem convingerea că putem contribui la dezvoltarea fizică, psihologică și emoțională într-un mod util pentru micuțele gimnaste. Mulțumesc tuturor celor care îmi sunt alături și partenerilor care susțin acest proiect și sprijină dorința de a face educație prin sport.”  Andreea Răducan.

Andreea Răducan organizează evenimentul în parteneriat cu Clubul Sportiv Școlar Bârlad și beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Bârlad, Direcției pentru Sport a Județului Vaslui, al Asociației pentru Gimnastică Vaslui, al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.

Sponsorii și partenerii evenimentului sunt: Reserved, Sinsay, Kultho, Brenntag, Banca Transilvania, Dedeman, AB Systems, Toyota Material Handling, Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Auchan, Farmec, Mercedes-Benz România, RB Marketing, First PR și Axis Communications. Partener media: Ringier Romania.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te