Homepage  / Recomandări

CUPA ROMÂNIEI: Cine transmite finala competiției, Sepsi – U Cluj

CUPA ROMÂNIEI: Cine transmite finala competiției, Sepsi – U Cluj

de Tavi Cojocaru,

Finala Cupei României la fotbal este programată în această seară (24 mai), la Sibiu, și va pune față în față pe Sepsi Sfântu Gheorghe și Universitatea Cluj. Cele două rivale din prima finală exclusiv ardelenească au fiecare în palmares câte un trofeu al Cupei României. Sepsi este deținătoarea trofeului din ediția precedentă, 2021 – 2022, iar „U” Cluj s-a impus în ediția 1964 – 1965. 

Sibiul este al optulea oraș din țară care va organiza ultimul act al Cupei României. Cele mai multe finale au avut loc la București, dar au mai fost ediții găzduite și de Ploiești, Brașov, Timișoara, Iași, Târgu Jiu, Piatra Neamț.

Finala Cupei României, Sepsi – „U” Cluj: cei doi antrenori se știu de când jucau în Serie A

Cele două finaliste sunt antrenate de tehnicieni cu legături strânse cu fotbalul din Italia. La Sepsi îl găsim pe Cristiano Bergodi, iar la „U” este legendarul Ioan Ovidiu Sabău. Cei doi se cunosc de la începutul anilor 90, când erau adversari în Serie A: Bergodi era căpitanul lui Lazio Roma, iar Sabău juca la Brescia. 

„Mă gândesc doar la finala din Cupă și la acest final de sezon. Sper ca băieții să joace pentru club și pentru familiile lor. Este prestigiu pentru ei, iar pentru cei care câștigă un pas important în carieră”, a declarat Cristiano Bergodi înaintea finalei.

„E o performanță uriașă faptul că vom juca ultimul act la Sibiu. Sper să găsesc soluțiile cele mai bune, să am inspirație. Ține și de jucători să aibă atitudine pentru acest joc și să nu intre timorați. Vom întâlni o echipă mai valoroasă, mai omogenă care rulează aceeași jucători de aproape doi ani și se văd automatismele.

Foarte multă lume a spus că această Cupă este un bonus și așa este. Poate fi o performanță pentru acest club. Fără să câștigi trofee nu poți avea perspective. Asta îi obligă pe oamenii care conduc clubul, pe jucători să dea totul”, a spus, la rândul său, Ioan Ovidiu Sabău. 

Pentru „U”, faptul că finala se joacă la Sibiu înseamnă și răscolirea unor amintiri din timpuri de demult. În perioada 1940 – 1945, clubul clujean s-a mutat la Sibiu. A fost așa numita perioadă a „bejeniei” departe de propria casă, cauzată de Dictatul de la Viena.

Partida va începe la ora 20:30 și va fi transmisă în direct de Prima Sport 1, Orange Sport 1 și Digi Sport 1. 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton