Duminică seară, cuplurile și ispitele au luat în stăpânire „Temptation Island – Insula iubirii”. Andreea și Bogdan, Deea și Cristi, Loredana și Liviu și Petra și Ovidiu au ajuns pe plajele exotice ale Thailandei, acolo unde își vor supune relația testului suprem al încrederii.

Ispitele au făcut o paradă de zile mari, spre îngrijorarea concurentelor și a concurenților. Certitudinile de la început de ediție nu au fost însă susținute de imaginile de la sfârșitul ei, iar ele prevestesc momente intime petrecute de concurenți în compania ispitelor: Loredana refuză să mai fie filmată, iar Andreea îngenunchează de durere în timp ce plânge în hohote.

Prima petrecere a avut loc aseară, iar ispitele au început deja să își croiască drum spre inimile concurenților. Bianca a și pus ochii pe Bogdan și a afirmat, sigură pe ea, că dacă nu reușește să îl ispitească, o sa-l cumpere. Asta este și una dintre temerile Andreei, iubita lui, care spune că o femeie cu mai mulți bani decât ea ar putea reprezenta o amenințare pentru relația ei. Nici nu s-a cazat bine, că Loredanei i s-a făcut dor de Liviu, iar tânăra nu a avut nicio problemă să recunoască asta în fața tuturor. Petra și Ovidiu par să facă cel mai greu față distanței care îi separă, iar cei doi au dovedit că se cunosc foarte bine încă din prima ediție.

Duminica viitoare, pe 3 mai , ispitele vor începe să iasă la întâlniri private cu membrii cuplurilor.

Urmărește-ne pe Google News