Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Cursa spre marea finală Asia Express se lasă cu accidentări: Liviu Vârciu și Vica Blochina, cu picioarele julite până la sânge

de Redactia Tvmania

Se aproprie încercările marii finale la ,,Asia Express, iar vedetele rămase în ultima parte din Drumul Dragonului vor împărți emoții și momente de neimaginat în prima etapă din Thailanda. Începând cu seara aceasta, de la ora 20:00, echipele se vor duela într-o ediție memorabilă, pe cât frumoasă, pe atât de dură, căci adrenalina și spiritul de competiție vor domina fiecare misiune.

Astfel, în tensiunea probelor la care vor fi supuși, Vica Blochina și Liviu Vârciu se vor accidenta și vor avea nevoie de intervenția medicilor din echipă: ,,A fost o probă fizică, dar una extrem de grea.”.

 

Ultimele provocări din acest concurs vor crește gradual în dificultate, iar lupta concurenților va deveni din ce în ce mai aprigă. În seara aceasta, la baza probelor din Thailanda va sta emblematicul animal al acestei țări- elefantul, care în credința asiatică este și un simbol al norocului. Acest lucru nu pare să îi salveze pe concurenți de la accidentări, care se vor alege cu răni la picioare într-o cursă cu obstacole. Împinși de adrenalină și de tensiunea misiunii Liviu și Vica vor îndura suferința fizică doar pentru a îndeplini una dintre probe cât mai rapid, fără să-și acorde vreun moment de respiro. Din dorința incredibilă de a duce la bun sfârșit provocarea, cei doi nu vor realiza ce li se întâmplă până la finalul jocului, dar juliturile și rănile de la picioare vor trage un semnal de alarmă medicilor din echipă, ce le vor acorda îngrijiri. Dacă în cazul Vicăi juliturile nu sunt foarte profunde, nu același lucru se poate spune și despre Liviu Vârciu care va trece prin momente grele în momentul în care medicul îi va turna apă oxigenată pe răni. Cum au reușit să treacă peste durere și să meargă mai departe, telespectatorii vor vedea azi, de la ora 20:00.

 

Tot în această seară, vedetele vor avea ocazia să viziteze Satul Elefanților, unde vor avea parte de experiențe inedite: ,,E un moment miraculos pentru noi și ne bucurăm enorm că am apucat   să-l trăim. Este momentul meu preferat, pe care sigur nu am fi apucat să-l experimentăm dacă nu eram la ,,Asia Express””, mărturisește Raluka. Dar pentru că echipele se află într-o cursă dură, contracronometru, și aici vor avea de îndeplinit o serie de probe care le vor pune la grea încercare forța și rapiditatea. Călătoria vieții le va oferi concurenților în această seară și alte situații inedited în momentul în care își vor căuta un loc de înnoptat: dacă Raluka și Ana vor fi nevoite să doarmă într-o camera plină de furnici, lui Liviu și Andrei le va fi oferită doar o terasă descoperită, fără pat, sau măcar o saltea.

 

 

Misiuni memorabile, adrenalină, suspans și multe emoții, acestea sunt doar o parte dintre ingredientele ediției de luni seară a show-ului care duce aventura la un alt nivel. Cele trei echipe de pe podium se vor întrece cu același scop, de a ajunge cât mai aproape de premiul de 30.000 de Euro, dar până la marele titlu vor mai avea de înfruntat o serie de provocări extreme. Cine va rezista, dar și ce echipă va trăi momente dure în prima etapă din Thailanda, telespectatorii vor vedea diseară, de la ora 20:00 pe Antena 1, într-o nouă ediție ,,Asia Express”.

 

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 8

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te