Deși este cunoscut pentru imensul succes al seriei „Cântec de gheață și foc”, George R.R. Martin nu scrie doar fantasy: „Zburătorii nopții” este un volum de povestiri science fiction și horror, câștigător al premiilor Locus și Hugo, care a influențat puternic cultura populară și care rămâne o referință pentru literatura despre călătoria oamenilor în spațiu. Prima povestire este acum serial pe Netflix România.
Într-o călătorie dincolo de limitele universului cunoscut, nouă cercetători caută o misterioasă rasă de extratereștri. Enigma adevărată este chiar nava lor spațială – o minune a ciberneticii, cu un căpitan ce nu se arată niciodată. Însă ceva malefic se ascunde la bord. O forță necunoscută deturnează funcțiile navei și îi vânează pe membrii echipajului. Unul câte unul.
Au înaintat încetișor prin tubul lung și trans parent care lega docurile orbitale de nava stelară care aștepta mai departe, trăgându-se, mână după mână, prin imponderabilitate.
Melantha Jhirl, singura dintre ei care nu părea stângace și nelalocul ei în absența gravitației, se opri doar puțin ca să privească globul pestriț al Avalo nului, o vastitate măreață în jad și chihlimbar. Surâse și înaintă iute prin tub, trecând cu grație degajată pe lângă tovarășii ei. Ei, toți, se mai îmbarcaseră în nave stelare, dar niciodată în felul acesta. Majoritatea nave lor andocau, lipindu-se de stație, dar cea pe care Ka roly d’Branin o închiriase pentru misiunea lui era prea mare și avea un design prea aparte. Se ridica înaltă în față; trei ovoide mici lipite între ele, două sfere mai mari dedesubt și perpendicular pe ovoide, cu cilindrul sălii motosmicelor între ele, totul fiind conectat laolaltă prin tuburi. Nava era albă și austeră.
Melantha Jhirl trecu prima prin ecluza pneu ma tică. Ceilalți se chinuiră unul câte unul, până se îmbar cară toți; cinci femei și patru bărbați, toți oameni de știință, cu originile tot atât de diferite pe cât le erau ocupațiile. Tânărul și fragilul telepat, Thale Lasamer, intră ultimul. Privi în jur, nervos, pe când ceilalți pălăvrăgeau și așteptau încheierea procedurii de intrare.
– Suntem observați, rosti el.
Ușa exterioară se închisese în urma lor, tubul se decuplase și se îndepărtase; acum ușa interioară glisă, închizându-se.
– Bun venit în Zburătorul Nopții al meu! rosti dinăuntru un glas blând.
Acolo însă nu era nimeni. Melantha Jhirl păși în coridor.
– Salut! rosti ea și privi în jur întrebător.
Karoly d’Branin o urmă.
– Salut! replică glasul blând. (Se auzea dinspre grila unui comunicator, dedesubtul unui videcran întune cat.) Sunt Royd Eris, stăpânul Zburătorului Nopții. Sunt încântat să te revăd, Karoly, și încântat să vă salut pe voi ceilalți.
– Unde ești? întrebă cineva.
– În cabina mea, care ocupă jumătate din această sferă de susținere biotică, răspunse amabil vocea lui Royd Eris. Cealaltă jumătate este compusă din bibli otecă-bucătărie-salon, două facilitate sanitare, o cabină dublă și una obișnuită, destul de mică. Mă tem că restul va trebui să vă montați hamacuri în sferele-cale. Zburătorul Nopții a fost conceput ca navă comercială, nu de pasageri. Am deschis totuși toate pasajele de legătură și sasurile cuvenite, astfel că în cale va fi aer, căldură și apă. M-am gândit că în felul acela vă va fi mai confortabil. Echipamentele voastre și calcula toa rele au fost depozitate în cale, totuși vă asigur că a mai rămas destul spațiu. Sugerez să vă instalați și după aceea să ne întâlnim în salon la masă.
– Te vei alătura nouă? întrebă psipsiha Agatha Marij-Black, o femeie plângăreață, cu chip ascuțit ca lama de secure.
– Într-un fel, răspunse Royd Eris, într-un fel.
Spectrul a apărut la banchet. Ei au găsit salonul destul de ușor, după ce-și montaseră hamacurile și-și aranjaseră obiectele personale prin zona pentru dormit. Era incinta cea mai mare din această secțiune a navei. Un capăt al ei era o bucătărie complet echipată, bine stocată cu provizii. Capătul opus oferea câteva scaune confortabile, două lectoare, o holocuvă și un perete de cărți, benzi și cipuri de cristal.
În centru era o masă lungă cu locuri pentru zece oameni. Mâncăruri ușoare îi așteptau fierbinți. Savanții se serviră și se așezară în jurul mesei, râzând și flecă rind, mai relaxați acum decât fuseseră atunci când se îmbarcaseră. Grila gravitațională era activată, ceea ce juca un rol extrem de important în confortul lor; în scurt timp uitară de neplăcerea stânjenitoare a tranzitului lor lipsit de greutate.
În cele din urmă toate locurile fură ocupate, cu excepția celui din capul mesei. Spectrul se materializă acolo. Toate discuțiile încetară.
– Salut! rosti spectrul, un tânăr slăbuț, cu ochi spălăciți și păr alb.
Era îmbrăcat în haine cu o croială veche de cel puțin douăzeci de ani; o bluză bleu-pastel largă, cu mâneci bufante, pantaloni albi mulați cu cizme încor porate. Puteau să vadă prin el, iar propriii lui ochi nu-i vedea defel.
– O hologramă, rosti Alys Northwind, xenoteha scundă și îndesată.
– Royd, Royd, nu pricep, spuse Karoly d’Branin privind fix spectrul. Ce este asta? De ce ne trimiți o proiecție? Nu te vei alătura nouă în persoană?
Spectrul surâse ușor și ridică un braț.
– Cabina mea se află de cealaltă parte a peretelui acela, spuse el. Mă tem că între cele două jumătăți ale sferei nu există uși sau ecluze. Îmi petrec cea mai mare parte a timpului de unul singur și-mi prețuiesc intimitatea. Sper că veți înțelege toți și că-mi veți res pecta dorințele. Voi fi totuși o gazdă amabilă. Aici, în salon, proiecția mea vi se poate alătura. Altundeva, dacă aveți nevoie de ceva sau dacă doriți să vorbiți cu mine, utilizați pur și simplu un comunicator. Acum, vă rog, continuați-vă masa și conversațiile. Eu voi asculta cu plăcere. A trecut mult de când n-am mai avut pasageri.
Ei încercară. Însă spectrul din capul mesei pro iecta o umbra lungă și mâncară cu rețineri și în grabă. Royd Eris a început să-și spioneze pasagerii din clipa în care Zburătorul Nopții a părăsit spațiul fizic. În câteva zile, majoritatea savanților se obișnuiseră cu glasul lipsit de trup, care răsuna din difuzoare, și cu spectrul holographic din salon, dar numai Melantha Jhirl și Karoly d’Branin păreau să se simtă mereu confortabil în prezența lui. Ceilalți ar fi fost probabil chiar și mai stânjeniți dacă ar fi știut că Royd era întotdeauna cu ei. Întotdeauna și peste tot, el privea. Royd avea ochi și urechi până și în facilitățile sanitare.
Îi urmări lucrând, mâncând, dormind, făcând dragoste; le ascultă neobosit discuțiile. După o săptămână, îi cunoștea pe toți nouă și începuse să le spioneze micile secrete ce săreau în ochi.
Ciberneticiana Lommie Thorn discuta cu calculatoarele și se părea că prefera compania lor mai degrabă decât pe cea a oamenilor. Era inteligentă și iute, cu față mobilă, expresivă și trup micuț, dar dur, băiețesc; majoritatea celorlalți o găseau atrăgătoare, însă ei nu-i plăcea să fie atinsă. A făcut sex doar o sin gură dată, cu Melantha Jhirl. Lommie Thorne purta cămăși țesute din fire metalice moi și avea în înche ietura stângă un implant care-I îngăduia să interfațeze direct cu calculatoarele ei.
Xenobiologul Rojan Christopheris era un băr bat posac și gata oricând de ceartă, un cinic care abia își înfrâna disprețul pentru colegii săi, băutor solitar. Era înalt, gârbovit și urât.
Cei doi lingviști, Dannel și Lindran, erau iubiți declarați în public, ținându-se constant de mână și susținându-se reciproc. În intimitate se certau violent. Lindran avea un umor caustic și-I plăcea să-l rănească pe Dannel acolo unde-l durea cel mai tare, cu glume despre competența lui profesională. Făceau dragoste adesea, amândoi, dar nu între ei.
Agatha Marij-Black, psipsiha, era ipohondră, dis pusă la stări depresive, ce se agravau și mai mult în interioarele Zburătorului Nopții.
Xenoteha Alys Northwind mânca întruna și nu se spăla niciodată. Unghiile ei scurte erau întotdeauna îmbâcsite de murdărie neagră și în primele două săp t ămâni ale voiajului purtă același combinezon-salo petă, pe care-l scoase doar pentru sex, și atunci pentru foarte scurt timp.
Telepatul Thale Lasamer era nervos și tempera mental, se temea de toți cei din jur, totuși era predis pus la crize de aroganță în care își tachina tovarășii de călătorie cu gânduri pe care le înhățase din mințile lor.
Royd Eris îi privi pe toți, îi studie, trăi cu ei și prin ei. Nu neglijă pe niciunul, nici chiar pe aceia pe care-i găsi cei mai dezagreabili. Până ce Zburătorul Nopții fusese pierdut de două săptămâni în fluxul tulbure al motosmicelor, doi dintre pasagerii săi ajunseseră să-i capteze cel mai mult atenția.