Homepage  / Știri

Dacian Cioloș cere blocarea Sputnik și Russia Today în România pentru a combate „mijloacele media de propagandă ale Rusiei”

Dacian Cioloș cere blocarea Sputnik și Russia Today în România pentru a combate „mijloacele media de propagandă ale Rusiei”

de Redactia Tvmania

Fostul lider USR, europarlamentarul Dacian Cioloș, a transmis, joi, că solicită blocarea tuturor mijloacelor media de propagandă ale Rusiei – Sputnik, Russia Today – de pe teritoriul României, dar și de pe teritoriul Uniunii Europene.

Într-un mesaj pe Facebook, fostul președinte USR spune că „este nevoie de măsuri ferme pentru a stopa otrăvirea opiniei publice cu propaganda Kremlinului”.

Fostul lider USR a mai spus că românii trebuie să fie atenți la ce informații consumă și să se ferească de propagandiștii ”plătiți direct și indirect de ruși”:

”Este nevoie de măsuri ferme ale guvernului și instituțiilor responsabile, precum CNA, pentru a stopa otrăvirea opiniei publice cu propaganda Kremlinului. Rusia a declanșat azi un război armat împotriva Ucrainei, însă de ani în șir duce un război propagandistic ignorat de cei care ar fi trebuit să oprească și să expună mijloacele de intoxicare mediatică ale lui Putin”, a transmis Dacian Cioloș.

Citește și

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton