Interpretul lui Nicholas Brody din serialul „Homeland” a fost invitat să conducă maşina cu preţ mediu pe pista folosită în emisiune şi a scos cel mai mic timp din istoria show-ului: 2 minute şi 9 secunde!
Lewis s-a făcut de râs din cauza condiţiilor meteo, scrie site-ul amintit anterior: cu doar câteva ore înainte, Marea Britanie fusese lovită de o furtună de zăpadă, iar maşina pe care a condus-o actorul a alunecat pe pistă.
„În mod realist, nu aveai cum să scoţi cel mai bun timp… Trebuie să spun că ăsta a fost cel mai prost timp scos vreodată pe pista emisiunii, dar – şi sunt sigur că toată lumea e de acord cu mine – a fost de departe cel mai distractiv”, i-a spus Clarkson lui Lewis, care s-a distrat la filmări.
În 2010, Tom Cruise a scos pe pista emisiunii, în aceeaşi probă, al optulea cel mai bun timp, 1 minut şi 44 de secunde, ridicându-şi maşina pe două roţi.