Proiectul își propune să continue demersul început de criticul literar în urmă cu mai bine de 15 ani printr-o transformare a emisiunii și adaptare a ei la mediul online. Prin noile canale de distribuție, emisiunea va deveni mult mai accesibilă segmentului de public tânăr.
„«Cartea de la ora 5» vizează acea familiaritate deopotrivă tandră și picantă, mustos ludică, dar și intens responsabilă, ce caracterizează tradiționala oră a ceaiului britanic. Dacă până acum am preferat maniera catedrei, ori a vitrinei, adevărata miză o văd acum pe interacțiunea cu cititorii. Văzând, citind și făcând”, a spus Dan C. Mihăilescu.
„Ne dorim ca emisiunea să intre în rutina utilizatorului de internet, astfel încât momentul zilnic de cultură să devină la fel de firesc ca orice altă activitate”, declară Iulian Stanciu, CEO eMAG.
Emisiunea va fi difuzată zilnic, de luni până vineri, de la ora 17.00, pe site-ul www.carteadelaora5.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube dedicat. Pe toate cele trei platforme (site, Facebook și YouTube) vor fi publicate zilnic materiale video de 5 minute, în cadrul cărora Dan C. Mihăilescu va prezenta cititorilor câte o carte, iar în unele zile va avea un invitat special.
Pasionații de lectură vor putea alege în fiecare săptămână o carte pe care să o pună în discuție, vor posta recenzii proprii și vor discuta liber despre recomandări sau preferințe de lectură. Pentru o mai mare interacțiune cu cititorii, proiectul online va avea și o componentă offline: întâlniri periodice în cadrul cărora vor dezbate preferințe de lectură sau noutăți editoriale.