Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Dan Cruceru, prezentatorul „Survivor România”, se luptă cu dorul de casă: „Este cea mai mare greutate pe care trebuie să o înfrunt”

Dan Cruceru, prezentatorul „Survivor România”, se luptă cu dorul de casă: „Este cea mai mare greutate pe care trebuie să o înfrunt”

de Redactia Tvmania

Plecat în Republica Dominicană la începutul lunii ianuarie, pentru a prezenta show-ul „Survivor” la Kanal D, Dan Cruceru face cu greu față dorului de casă și familie.

„Dorul de ai mei este cea mai mare greutate pe care trebuie să o înfrunt fiind plecat de atâta timp de acasă, dar asta este. Mă zilnic cu ei, prin intermediul tehnologiei, chiar și de mai multe ori pe zi. Zilele trecute a fost ziua soției și am făcut petrecere online. Ne-am strâns mai mulți, în gașcă, pe aceeași platforma video și am petrecut de la distanță, dar totuși împreună.”

Dan Cruceru nu regret însă decizia de a pleca departe de familia sa pentru această emisiune care l-a readus pe micile ecrane, mai ales că este foarte prins în competiția concurenților de la „Survivor”.

„Îmi place suspansul, pentru că, la fel ca și telespectatorii, aștept cu inima la gură să aflu cine câștigă un meci sau cine va fi eliminat. Mă impresionează concurenții, poveștile lor, modul în care aceștia interacționează, în care se descoperă în fața noastră prin intermediul situațiilor în care sunt puși. Sunt concurenți foarte puternici, care au rezistat în această competiție atâta timp și care mai au multe de dovedit. Este o emisiune surprinzătoare și pentru mine, și pentru cei alături de care lucrez și care se află în spatele camerei”, spune Dan Cruceru. 

 

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton