Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Dan Cruceru și-a adus mama în casa lui. Care este relația dintre soacră și noră. „Eu eram prins la mijloc”

de Roxana Mirea,

Dan Cruceru, fostul prezentator al emisiunii „Survivor România” și soția lui, Cristina Pocora, au parte de un ajutor de nădejde în ceea ce privește creșterea celor doi copii ai lor: Sofia și Dan Christian. Mama lui Dan Cruceru s-a mutat cu ei în casă, iar acesta spune că nu pleacă în nicio vacanță fără cea care i-a dat viață. Totuși, au mai existat neînțelegeri între noră și soacră.

Dan Cruceru și-a adus mama în casa lui

Dan Cruceru a dezvăluit că el și soția lui au parte de un ajutor de nădejde în creșterea copiilor. Mama lui s-a mutat cu ei.

S-a mutat cu noi și ne ajută, da, mama mea. Suntem o echipă foarte mișto, știu că par niște cuvinte pompoase, dar la noi chiar funcționează. Dacă suntem organizați și am acceptat ajutorul unei terțe persoane, și anume al mamei mele suntem foarte bine”, a spus Dan Cruceru pentru impact.ro.

Mama lui Dan Cruceru s-a mutat în casa fiului ei atunci când acesta a plecat în Republica Dominicană, fiind atunci prezentatorul emisiunii „Survivor România”.

Mama s-a mutat la noi de când am plecat eu la Survivor, acum 2 ani și jumătate – 3 ani, cam așa. Când am plecat, Cristina nu se putea descurca singură cu carieră și doi copii și atunci am apelat la mama și cumva au reușit să își găsească o simbioză soție și soacră. S-au așezat lucrurile”, a declarat el.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Cum se înțelege mama lui Dan Cruceru cu nora

Acum, mama lui Dan Cruceru se înțelege foarte bine cu nora ei, însă între cele două femei au existat tot soiul de neînțelegeri, fiecare dintre ele considerând că are dreptate.

Oficial merge bine, totul este perfect, neoficial întotdeauna există fricțiuni, există și între mine și Cristina după 14 ani de căsnicie. Atâta timp cât există voință din partea amândurora să meargă pe același drum, lucrurile se așază.

Da, au fost momente când eu eram prins la mijloc și atunci am pus piciorul în prag ca orice bărbat adevărat și am zis: descurcați-vă! Eu am plecat! E foarte greu să iei partea cuiva, pentru că adevărul întotdeauna are două fațete, am căutat să mă fofilez, să nu iau o decizie în favoarea uneia sau alteia”, a povestit Dan Cruceru.

„Nu mai este pandemie, bunica are libertate de circulație și totuși rămâne cu noi. Își mai ia câteva zile libere din când în când, se mai duce la Focșani la ea acasă. Am decis că eu nu mai plec în nicio vacanță cu copiii fără mama, să fie foarte clar!

E foarte comod și foarte fain să ai pe cineva care să te ajute și facem cu schimbul. Fie ea îi ia la culcare și îi adoarme și eu cu Cristina mai stăm la un prosecco, fie invers și îi dăm mamei timp liber”, a adăugat Dan Cruceru.

Sursa Foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te