Homepage  / Vedete româneşti

Dan Negru, despre copiii săi: „Sunt generația pentru care statul la coadă e cool”. EXCLUSIV

Dan Negru, despre copiii săi: „Sunt generația pentru care statul la coadă e cool”. EXCLUSIV
6

de Cătălina Matei,

Statul la coadă e, iar, la modă! De data aceasta, în sens pozitiv, căci Dan Negru a lăsat în urmă amintirile din perioada comunistă și a transformat „statul la coadă” într-o rețetă de succes la TV. De altfel, și cei doi copii ai săi, Dara și Bogdan stau la rând de plăcere!

Dan Negru (51 de ani) a debutat pe micul ecran în 1994, la TVR 1. Au urmat mai bine de 20 de ani petrecuți la Antena 1, iar din ianuarie a trecut la Kanal D, unde prezintă două emisiuni. „Jocul cuvintelor” este difuzat de miercuri pana vineri, de la 22.30. Iar „Tu urmezi!” e duminica, de la 20.00. Ce se întâmplă dincolo de aceste producții și cum privesc copiii lui Dan Negru „statul la coadă”, aflăm din cele ce urmează…

În acest moment, ești prezent în grilă Kanal D cu două formate, un quiz și un game-show, ambele de cultură generală. De ce nu și un alt tip de emisiune?

Să ne bucurăm că acestea au stârnit atât de mare interes, „Jocul cuvintelor”, cel mai vechi din grila Kanal D, a devenit în scurt timp de la lansare un fenomen, învingând în audienţă, în două sezoane, show-uri mult mai costisitoare.

„Tu urmezi!”, cel mai nou, își propune să adune toată familia în jurul întrebărilor de cultură generală. Am reuşit să impunem un trend și cred că nu va trece mult până când trendul show-urilor cu întrebări de cultură generală va fi copiat și asta mă bucură.

Dincolo de cantitate, calitatea publicului care ne urmărește e un real câștig, studiile ne-au arătat că am recucerit un tip de public care părăsise televiziunea. Paradoxal, România era singură țara europeană fără quiz la TV.

Dintre ele, care te provoacă mai tare?

Sunt diferite ca şi concept, unul e extrem de simplu, altul e mai dificil pentru concurenți. Cel mai mult m-a provocat curajul de a arăta că există public și pentru astfel de proiecte TV. Pe toate celelate le-am făcut înregistrand audienţe care mi-au adus porecla de „Regele audienţelor”. De data asta însă nimeni nu credea că putem să mai schimbăm trendul. Era ca și cum m-aş fi dus la măcelărie și aș fi cerut legume. Piața de TV de la noi vinde carne și quizurile sunt legumele. Mă bucur că noi am adus un nou trend în piață.

Și care este preferatul copiilor tăi? Mai ales că și ei fac parte acum din target, dacă nu greșesc…

Ha,ha, da, au trecut anii… Copiii mei sunt din generația pe care televiziunea i-a pierdut și nu pentru că oferta de online sau streaming e mai bună, ci pentru că noi, cei din TV, n-am ştiut să le oferim ceva nou și atractiv. Le oferim mereu același formate TV, acealeași concepte, aceeași ciorbă reîncălzită și de asta ei își iau doza de noutate din online. E adevărat, suntem și țara care a ratat și stricat cele mai multe formate TV din Europa, suntem recunoscuți pentru asta în lumea televiziunii europene. Nu inventează ei cât putem noi să stricăm.

Apropo de copii… cum percep ei „statul la coadă”?

Sunt generația pentru care statul la coadă e cool, ei stau la coadă să-şi cumpere un nou model de telefon şi nici prin cap nu le trece că tati stătea la coadă să cumpere ulei şi zahăr. Dar, la cum arată lumea, cu puțin ghinion, vor retrăi și ei vremurile alea.

Și care sunt cele mai pregnante amintiri din copilăria ta apropo de cozi?

În Timişoara, orașul meu, viața nu a fost atâta de grea pe vremea cozilor, fiind oraș de graniţă, Ceaușescu a încercat să relaxeze viața acolo. Sârbii, ungurii erau la doi pași și restricțiile nu se simțeau atât de dur. Și tocmai de acolo i s-a tras, de la Timișoara. N-am avut o copilărie grea, dimpotrivă, am fost răsfățat de familia mea, nu mi-a lipsit niciodată nimic. Mă întorc mereu cu drag la orice amintire din copilărie.

 Cât despre cuvinte… care ar fi primele trei care crezi tu că te definesc cel mai bine?

Sunt trei nume care mă definesc cel mai bine: Dan Cristian Negru. Toate celelalte sunt luate. E cea mai bună opțiune a succesului, să nu copiezi. Altfel, cu penele altuia poți să te împodobești, dar nu poți să zbori.

 Ești extrem de prezent și în social media. Cum percepi tu audiența de pe Facebook, de pe YouTube ori de pe Instagram versus publicul telespectator?

Mie social media mi-a arătat cealaltă față decât cea pe care o aveam la TV şi cred că asta a ajutat și proiectele mele din televiziune. Social media îmi dă șansa să am opinii care altfel nu puteau ajunge la public. Social media a arătat adevărata față a vedetelor, unii pe care-i credeam deștepți au dovedit că erau doar niște simple produse de marketing care acum, singuri, nu sunt în stare să posteze decât selfie-uri cu pisici și căni de cafea, și alții au căpătat valoare arătându-şi cultura şi curajul opiniilor.

Altfel nu există puncte comune între publicul TV și cel din online, și marile televiziuni generaliste de la noi au pierdut miloane de Euro în anii ăștia încercând să realizeze formate de televiziune cu vedete din online. Am fost singura țară europeană care a încercat experimentul ăsta și eșecul nostru a fost o lecție pentru mulţi.

 Care sunt lucrurile care te relaxează cel mai tare?

Mă relaxează oamenii mai degrabă decât lucrurile şi pe oamenii care mă relaxează îi pot număra pe degetele de la o mână, sunt 4 cu totul, Codruţa (n.r.- soția), Dara, Bogdan (n.r.copiii) şi mama. Toți ai mei.

negru-310555350_684566103233088_1907303680195269695_nIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6
Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton