Ce spune Dan Negru despre momentul când se va retrage de la TV
Dan Negru, în vârstă de 50 de ani, a făcut recent câteva dezvăluiri șocante despre posibila sa retragere din televiziune. Totul, în contextul în care se poate lăuda cu milioane de fani.
Într-un interviu acordat click.ro, Dan Negru a vorbit despre ce cariere și-ar dori să urmeze copiii săi. Vedeta Antenei 1 a lăsat să se înțeleagă că ar vrea ca aceștia să se îndrepte spre medicină, domeniul în care activează soția lui, Codruța Negru.
Dan Negru își dorește alt drum pentru cei doi copii ai săi
Prezentatorul a spus că în domeniul lui, în televiziune, oamenii obișnuiesc să te dea rapid la o parte, atunci când nu faci profit.
„Sper ca măcar unul din ei să semene pe mama lor, pe Codruța și să ajungă medic. E o meserie practică. Lași ceva în urmă. Eu am împachetat fum. Când nu voi mai prezenta interes pentru bussinesul TV, mă vor arunca fără să mă mai cunoască, ca pe un câine nefolositor.
Televiziunile din România au făcut asta cu toți, de la Țopescu, la Andrei Gheorghe. Televiziunile, proprietarii lor, directorii nu au niciun respect pentru istoria businessului, pentru repere, exiști doar cât timp produci bani, nu mai contează că zeci de ani ai construit un brand sau că ai adus notorietate. Când nu mai însemni profit, nu-ți mai răspunde nimeni la telefon.
Asta e televiziunea din România, total diferită de televiziunea civilizată din alte țări și e de ajuns să te uiți la Rai sau TF1, ca să vezi respectul acordat unor branduri. Noi avem niște buticuri media care-și vând marfa de pe azi pe mâine, fără respect pentru istorie, fără privire spre viitor. Bara din față e tot ce contează. Copiii mei sper să nu-și dorească lumea asta”, a declarat Dan Negru.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
Dan Negru ar lua totul de la zero
Dacă ar avea posibilitatea să schimbe ceva, vedeta de la Antena 1 ar vrea să ia totul de la zero: ar alege un alt domeniu de activitate.
„N-aș mai lua-o pe același drum. Ar însemna să nu-mi iau în seama regretele. Nu a fost un drum rău, dimpotrivă, dar dacă aș lua-o de la capăt, mi-aș păstra doar familia și câinele. Atât”, a mai spus el pentru sursa citată.
De curând, Negru a făcut și alte dezvăluiri despre familia lui. În toți acești ani de când e celebru, prezentatorul și-a ținut departe familia de lumina reflectoarelor. El a explicat abia recent de ce a luat această decizie.
„Ce aș fi avut de câștigat arătându-i în ziare și ducându-i la TV? Mi-e bine așa. Copiii mei nu cunosc vedetele de la noi, deși multe trec pe la noi pe acasă. Zilele trecute am luat masa la un restaurant cu Lora și lumea venea să facă poze cu ea și Dara, fetița mea, era nedumerită, n-o știa de la TV, deși toți copiii de vârsta ei o admiră.
Bogdan, băiatul meu, e prieten cu Selly și cu Dorian și își mai schimbă mesaje pe WhatsApp fără ca eu să știu. Dar am reușit să-i ținem departe de showbiz.
Nu aș fi avut nimic de câștigat, dimpotrivă, le-aș fi luat liniștea”, a afirmat prezentatorul.
Sursa foto: Instagram