Cu puțin timp înainte de a intra în noul an, am stat de vorba cu prezentatorul Dan Negru, care ne-a făcut o serie de dezvăluiri despre viața personala și profesională și o retrospectivă a anului care de curând s-a încheiat.
Cu puțin timp înainte de a intra în noul an, am stat de vorba cu prezentatorul Dan Negru, care ne-a făcut o serie de dezvăluiri despre viața personala și profesională și o retrospectivă a anului care de curând s-a încheiat.
Dan Negru a mărturisit că 2020 a fost „cel mai prost an” din cariera sa, dar privind și partea plină a paharului s-a bucurat că i-a adus mai mult timp petrecut alături de cei dragi:
„Profesional a fost cel mai prost an din cariera mea, cu formate suspendate, cu negocieri eșuate… dar mi-l asum în totalitate. Personal însă, a fost extraordinar, pentru că i-am avut pe toți ai mei împreună, fiecare an în care familia îți e împreună e un an câștigat!”, a declarat Dan Negru.
Prezentatorul spune că 2020 nu i-a adus nici câștiguri, dar nici pierderi. A fost un echilibru fără satisfacții:
„Nimic. Am ieșit pe zero. N-am înțeles nimic din ce mi s-a întâmplat și pe cât de nedumerit am început anul, pe atât de nedumerit il închei. Nu am avut niciun câstig, nici material, nici intelectual, poate doar spiritual pentru că atunci când nu înțelegi nimic, îți ramane spiritul, credința”, a continuat el.
Totuși 2021 va aduce noi proiecte pentru el, despre care nu a dorit să ofere încă foarte multe detalii, după cum spuneam, interviul fiind realizat chiar înainte de Anul Nou:
„Sunt în negocierea unor proiecte despre care o să încep să vorbesc după Revelion. Cred că televiziunea încă are fortă, şi mai cred că uşor-uşor se va reinventa. Cred că publicul matur va rămâne pe ecranele clasice de tv, acolo unde încă poţi sa vezi un meci bun de fotbal sau un serial bun. Ecranele clasice nu vor muri. Fac parte din proiectele mele de viitor, aşa cum au facut parte din trecutul meu in ultimii multi ani. Cred că în anii care vin, pe lângă revelioanele mele televizate, voi fi şi pe alte ecrane. Dar n-am să renunt la tv, pentru ca de acolo vine tradiţia acestor 21 de ani”, a încheiat Dan Negru.