Homepage  / Articole

Dana Rogoz întâmpină noul an în Cambodgia

Dana Rogoz întâmpină noul an în Cambodgia

de Redactia Tvmania

Prezentatoarea emisiunii „De Suflet” de la Pro TV Internațional va pleca în vacanță abia după Crăciun. Destinația e una la care se gândește de doi ani - Cambodgia.

„Am căutat bilete de avion încă din vară împreună cu prietena mea – suntem aceleași două cupluri care am fost în India împreună și ne înțelegem perfect când vine vorba de stil de vacanță. Am tot așteptat ca prețurile de avion către Asia să mai scadă, dar nu s-au ieftinit cum speram noi. Cea mai convenabilă destinație în Asia, dintre cele pe care le aveam în plan, rămăsese Cambodgia”, a declarat Dana.

Ea a mai declarat că excursia va începe în Kuala Lumpur, în Malaezia, unde vor sta o noapte sau două. „De acolo, cu un low cost vom intra în Cambodgia”, a mai spus Dana.

Vedeta Pro TV își propune să viziteze țara de la nord la sud cu rucsacul în spate și cu un Lonely Planet în mână.

„Vom merge cu trenul, cu vaporul, cu rata, cu tuk tuk-ul, pentru că încercăm să trăim cât mai intens această aventură de trei săptămâni”, a completat ea.

Restul detaliilor legate de cazare și de traseu nu au fost încă stabilite, deci documentarea continuă, dar Dana știe de pe acum ce anume își doreste să facă. “Am multe temple de văzut, vreau să vizitez satele lor, cu drumuri care nu au cunoscut duritatea asfaltului, dar vreau să ajung și la plajă, să mă cazez într-un bungalow chiar de la buza oceanului și să rog pescarii să-mi gătească peștele proaspăt scos din apă și vreau să fac trekking prin junglă”.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton