“Ştiam că noi plecăm în Germania să ne cumpărăm o rulotă cu care să călătorim de acum înainte prin toată lumea, dar nu bănuiam nimic mai mult. Culmea e că de multe ori, în pauzele de la filmări în timp ce îmi aşteptam chemarea la cadru într-o rulotă, mă gândeam ce frumoasă ar fi o lună de miere petrecută cu o astfel de căsuţă pe roţi prin Europa…
Acum câţiva ani, cadou de ziua iubitului meu, am închiriat-o pentru un weekend chiar pe cea de la filmări, am parcat-o în faţa casei, l-am trezit la 6 dimineaţa şi i-am spus: “Hai!”. Am petrecut atunci unul dintre cele mai frumoase weekend-uri din viaţa noastră, la munte, în rulota noastră, în care am făcut pe înserat vin fiert.
De atunci ne-am dorit amândoi că la un moment dat să avem rulota noastră. Radu a plănuit totul, a aranjat cumpărarea ei din Germania şi am plecat într-acolo cu ocazia Paştelui. Pe drumul spre casă, mai exact în Praga, chiar în prima zi de Paşte, Radu m-a cerut. În rulotă. Simplu, foarte sincer şi emoţionant. Da, am plâns ;)”, a spus Dana.
Cei doi nu au stabilit înca niciun fel de detaliu, iar viitoarea mireasă nu s-a gândit nici la rochie şi nici la locul unde şi-ar dori să organizeze nunta.
“Ştim doar că va fi o petrecere cu cei mai apropiaţi prieteni, anul acesta”, a mărturisit Dana.