Homepage  / Vedete româneşti

Dani Oțil, reacție neașteptată după ce Rihanna a anunțat că este însărcinată. „Eu i-am scris, că așa e tradiția”

Dani Oțil, reacție neașteptată după ce Rihanna a anunțat că este însărcinată. „Eu i-am scris, că așa e tradiția”

de Roxana Mirea,

Rihanna, în vârstă de 33 de ani, e însărcinată. Cântăreața a făcut anunțul luni, când au apărut și primele imagini cu burtica de gravidă, iar vestea a ajuns în timp record în toate colțurile lumii. Reacțiile au fost numeroase și diverve, iar printre cei care au avut ceva de spus referitor la vestea că Rihanna este însărcinată se numără și Dani Oțil, prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, de la Antena 1.

Reacția lui Dani Oțil, după ce a aflat că Rihanna e însărcinată

A$AP Rocky și Rihanna sunt în culmea fericirii. Anul acesta, vor deveni părinți pentru prima oară.  Luni, Rihanna a anunțat că este însărcinată, iar cu această ocazie, artista a realizat, în New York, o ședință foto alături de iubitul ei. Purtând o pereche de blugi și o geacă roz, ea și-a arătat mândră burtica de gravidă. Fericita veste s-a răspândit rapid în toată lumea.

După ce a aflat că Rihanna este însărcinată, Dani Oțil a transmis un mesaj, în stitlul lui caracteristic, referitor la oamenii care aleg să se bage în viața privată a altor persoane. Prezentatorul TV a amintit de momentul în care primea numeroase mesaje prin intermediul cărora primea remarci sau întrebări care țineau de viața lui de familie.

Rihanna e însărcinată. Îi rog pe cei care mi-au scris în public sau în privat ”lasă că o să vezi tu” să îi scrie și ei. Eu i-am scris, că așa e tradiția, văd. Bănuiesc că i-ați scris și ”tu când faci copil?!” în ultimii 5 ani fără să știți dacă poate… sau vrea. (eu deja am întrebat-o ”uen iu du dă secon?”) #veziȚdeOvuleleTaleFiecare”, a fost mesajul transmis de Dani Oțil pe Instagram.

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton