Show-ul „Te cunosc de undeva!” de sâmbătă, 13 mai, l-a desemnat câștigator pentru a doua oară consecutiv pe Daniel Max Dragomir, de data aceasta cu o transformare în Horia Brenciu.
Show-ul „Te cunosc de undeva!” de sâmbătă, 13 mai, l-a desemnat câștigator pentru a doua oară consecutiv pe Daniel Max Dragomir, de data aceasta cu o transformare în Horia Brenciu.
Așadar, sâmbăta aceasta, Sore l-a adus la “Te cunosc de undeva!” pe Robert Smith, vocalistul trupei The Cure, cu hit-ul “Friday I’m In Love”, Anda Adam a fost un personaj care i s-a potrivit mănușă, Mary J.Blige, în timp ce Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu au avut dificila misiune să se transforme în Sting și Lady Gaga, ca să interpreteze cover-ul “Stand By Me”.
Alex Vasilache s-a străduit să se apropie cât mai bine de personajul său, interpreta de muzică populară Elena Merișoreanu și a cântat îmbrăcat într-un costum tradițional pus la dispoziție de chiar celebra artistă, Biu Marquetti a avut șansa să întruchipeze un chitarist care a făcut istorie alături de The Beatles, George Harrison, pe când Ruby a fost veselă și dezinhibată, precum americanca Meghan Trainor.
Mezinul “Cuza” a încercat o transformare internațională pe versuri românești și a cântat în travesti precum Inna, iar Bianca Sârbu l-a readus la “Te cunosc de undeva!” pe Jean de la Craiova.
Cea mai buna transformare a serii a fost realizată de Daniel Max Dragomir, care l-a imitat perfect pe Horia Brenciu.
Momentul special al serii a fost susținut ca de obicei de Florin Ristei și FreeStay care, de această dată, au cântat alături Alin Pascal, fiul celebrei interprete de muzică populară Matilda Pascal-Cojocărița.