Homepage  / Știri

Daniel Osmanovici: „România e frumoasă, sălbatică, primitoare, verde”

Daniel Osmanovici: „România e frumoasă, sălbatică, primitoare, verde”

de Redactia Tvmania

Cum se vede România de pe bicicletă? „E cu totul diferită față de ce vezi din spatele unui parbriz, e cu mult mai frumoasă, e sălbatică, e primitoare, e verde”, spune Daniel Osmanovici, care vara aceasta a participat la diverse curse care l-au adus prin unele dintre cele mai frumoase locuri din țară.

Pe bicicletă, în echipă, în formă fizică maximă și cu mult entuziasm, prezentatorul Observator de la Antena 1 a avut parte de o experiență minunată: a parcurs 325 de kilometri pedalând și a descoperit locuri și peisaje de vis.

„Am ajuns în proiectul acesta din vorbă în vorbă… sau mai bine zis din poveștile prietenilor. Genul ăsta de plimbare organizată se face în toată lumea, la noi a fost prima dată și după ce i-am avut invitați pe organizatorii la Observator, am decis că nu pot rata așa ceva, deși nu mai făcusem asta. Chiar în timpul interviului m-am înscris. Și nu-mi pare rău. Ești în contact direct cu oamenii, cu locurile, cu aromele locului, cu frigul, căldura sau ploaia”, mai spune el.

Sighișoara, Sibiu, Mediaș, Mălâncrav, Daneș, Copșa Mare, Săsescu Nou sunt câteva dintre locurile pe unde Daniel a trecut pe biciletă, într-un traseu care însumează 325 de kilometri, cu coborâri vijelioase cu 60 de km/h până la moment în care a împins bicicleta timp de 30 de minute încontinuu.

În perioada următoare, Daniel Osmanovici se pregătește să parcurgă, tot pe bicicletă, nu mai puțin de 625 de kilometri la începutul lui spetrmbrie, tot prin Transilvania, dar pe șosea și în scop caritabil: „Încerc să conving oamenii să doneze pentru condiții mai bune pentru educația copiilor, școli, toalete, cărți, acoperișuri.”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton