Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete străine

Daniel Pavel a învățat să facă surf în Republica Dominicană. Ce planuri de vară are vedeta Pro TV după finala Survivor 2023. EXCLUSIV

de Vasilica Rogozanu,

Un nou sezon Survivor România se termină diseară, 24 mai, la Pro TV. După marea finală, survenită la patru luni și jumătate de întreceri, prezentatorul Daniel Pavel este nerăbdător să revină acasă.

TVmania: Au trecut alte patru luni și jumătate pe tărâm dominican. Cu ce a fost diferit acest sezon, ce surprize ți-a oferit?

Fiecare sezon are specificitățile lui, fiecare an îmi dă ocazia să cunosc concurenți curajoși, dornici să iasă din zona de confort și să descopere ce înseamnă această provocare departe de viața cu care au fost obișnuiți. Și în acest an am văzut 30 de oameni incredibili, am avut bucuria să o am aproape pe Ana (iubita lui, n.r.) și mândria să continui să lucrez cu echipa româno – turcă minunată.

La ce să ne așteptăm în marea finală?

Exact la ce vă veți dori voi! Deoarece decizia va sta strict în mâinile celor de acasă. Chiar dacă finaliștii vor da totul pe traseu și vor face tot ce ține de ei, la final, tot telespectatorii vor alege cine va ridica deasupra capului trofeul „Survivor 2023”.

Ne spuneai sezoanele trecute că, fiind la muncă, și nu în vacanță, în Dominicană, nu ai reușit să vezi prea multe. S-a schimbat ceva între timp?

În continuare întreaga mea atenție a fost dedicată filmărilor, discuțiilor cu echipa de producție și pregătirii pentru fiecare joc pe care-l văd cei de acasă. Cu toate acestea, în câteva zile libere am profitat de faptul că o aveam și pe Ana aproape și am fugit să vedem un oraș învecinat sau să stăm la soare, departe de toată agitația cotidiană. Vă asigur că a fost o nouă perioadă pe cinste petrecută aici.

De ce ți-a fost cel mai dor, de acasă, în lunile petrecute aici?

De familie. De fiul meu care tocmai ce a făcut 18 ani și va da piept cu un examen major pentru viitorul lui, de tatăl meu cu care m-am putut auzi doar telefonic, de fratele și sora mea, pe care i-am văzut ocazional pe cameră. De acei oameni care mi aduc zâmbetul pe buze !

Survivor” este un format care scoate concurenții total din zona de confort. Ce te-ar scoate pe tine din această zonă?

Niciodată nu mi-a plăcut zona de confort. Întotdeauna am făcut activități sau am găsit experiențe care să mă ajute să fug de acolo. Spre exemplu, chiar de curând, am ales să investesc timp în ceva ce îmi doream de mult să încerc: am luat placa de surf și am înfruntat valurile! Ce bucurie!

Ce planuri ai pentru această vară, odată ce s-au terminat filmările?

Va urma și o vacanță, asta e clar. Voi pleca alături de Ana să ne bucurăm de relaxare. Dar până atunci, planurile mele sunt clare: să mă văd cu toți acei oameni despre care v-am spus mai sus că îmi este tare dor.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te