Modifica setarile cookie
Homepage  / Știri / Televiziune

Daniel Pavel, pregătit să se întoarcă la „Survivor România”! Când va începe noul sezon

de Redactia Tvmania

La aproape o lună de la marea finală „Survivor România”, amfitrionul show-ului, Daniel Pavel, a dezvăluit în cadrul unui interviu când ar putea reveni emisiunea pe micile ecrane. 

Pe 11 iulie a avut loc marea finală „Survivor România”. De atunci, Daniel Pavel se află în vacanță și chiar și-a cerut și partenera de soție, însă se gândește că ar putea reveni cât mai curând în Republica Dominicană. Prezentatorul a dezvăluit în cadrul unui interviu pentru Pagina de Media că sezonul trei al emisiunii „Survivor România” ar putea începe mai curând decât ne așteptam:

„August nu, dar septembrie da. Clar se face o conexiune și la nivelul echipei noastre operaționale și la nivelul proiectului. Am aduce pentru publicul nostru, publicul care clar este acolo, cu noi, pentru noi, care ne-a onorat în număr atât de mare, am aduce din nou proiectul. Ar fi al doilea sezon pentru mine, într-adevăr. Suntem, practic, în etapa în care configurăm acum, cum va arăta sezonul, despre ce este vorba. Dacă toate astrele se aliniază din nou, dacă eu mă întorc de la Viena din nou și sunt împreună cu colegii mei din Kanal D și asta e intenția mea, atunci răspunsul meu ar fi DA, însă cu siguranță aflăm împreună și vă comunicăm cât de repede se poate, după ce aflu”.

Cum arăta programul lui Daniel Pavel în Republica Dominicană 

În cadrul aceluiași interviu, Daniel Pavel a detaliat și cum arăta o zi din viața lui atunci când filma „Survivor România” în Republica Dominicană. Ziua de muncă depășea cu mult 8 ore:

„Ziua mea începea aproape invariabil, la ora 6 și jumătate/ ora locală, înseamnă ora 13-13.30 aici. Întotdeauna, cel puțin în prima lună rutina s-a instalat imediat, făceam o alergare pe o potecuță în jurul casei, apoi un pic de exerciții fizice, fără greutăți. Am încercat să evităm să merg la sală, măsurile de COVID nu erau atât de restrictive acolo. Am încercat să evit. Am încercat să fiu în formă și să țin pasul cu concurenții pe trasee, făcând exerciții pe care mi le dă fratele meu, care e profesor de sport. Undeva la 7.30 venea prima cafea și la 8.30 luam micul dejcun cu ”Tata Teo”, fie la mine, fie la el. Cu doctorul Survivor România, ”tata Teo”. După care plecam pe trasee. Traseele erau destul de aproape de locuință, de unde stăteam. Primeam cu o seară înainte locul unde să mergem, dar ce fel de traseu este, în detaliu, probele de final nu le știam până nu ajungeam acolo. Când erau concurenți mai mulți, confruntările lor erau foarte intense, foarte dese și putea dura până la 5-6 ore”,  a povestit Daniel Pavel. 

Daniel Pavel a mai vorbit și despre cum se desfășurau consiliile de eliminare și de urgență în cel de-al doilea sezon „Survivor România”:

„Dacă erau jocuri de imunitate, seara aveam consiliu. Ajungeam acasă, aveam o oră la dispoziție…și începeam filmarea de seară din consiliu cu o cu totul altă dinamică, altă hartă mentală, trebuia să intri în altă stare. Căldura din consiliu, pentru că erau flăcări pe bune, reale acolo. Și undeva târziu, spre 9-10 seara se termina. Am avut și zile de zece ore liniare de filmări. 30-40% din ce vorbeam în consiliu deriva din reality-urile, din testimonialele pe care le făceau înainte sau după meci. Așa că aveam o idee clara, dacă a pierdut vreuna dintre echipe, ce tip de dinamica a dialogurilor sau cine ii reproșează ce, cui…însă era și foarte mult free style acolo. Ideea formatului este mai ales pentru că ei sunt intr-o presiune psihologica foarte puternica, sa-i lasi sa vorbeasca. Nu-i intrerupeam si pasajele, trecerile le faceam exclusiv în momentele in care se pomeneau unul pe altul: uite X ce mi-a spus..atunci știam că mergem la persoana respectivă plus gândirea din regia de emisie, care putea schimba dinamica pentru că ei puteau vedea mai bine, îi știau mai bine pe concurenți. Și atunci Alexandra îmi comunica în cască: ar trebui poate să te duci, ia să vezi acolo…și tonul ăla, sobrietatea aia de la inceput a lasat locul usor unei atmosfere mai de antrenor: măi, băieți, măi fete, hai să vedem, nu ne certăm, mergem să ne culcăm, nu lăsăm soarele să apună peste supărarea noastră..aveam cu toii dinamica unor mici grupuri sociale care trebuie sa traiasca impreuna, nu e alta optiune”, a mai spus 

Urmărește-ne pe Google News
  

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te