Homepage  / Știri

Daniel Radcliffe e obsedat de ciocolată

Daniel Radcliffe e obsedat de ciocolată

de Redactia Tvmania

Actorul de 21 de ani, care a devenit celebru cu rolul principal din populara serie “Harry Potter”, nu poate rezista să înfulece din ciocolata favorită măcar o dată pe zi şi recunoaşte că apelează la dulciuri când e stresat, relatează tabloidul britanic “Daily Mail”.

Vorbind despre marca preferată, Flake, de la firma Cadbury, el a declarat că: “Mănânc una pe zi; două dacă e o zi specială sau, mai ales, stresantă”.

“M-am întors către această marcă acum un an. De obicei mâncam batoane Mars. Îmi place doar ciocolata ieftină, chestiile scumpe nu-mi spun nimic”, a completat el.

Daniel a terminat recent filmările pentru ultima peliculă din seria cu vrăjitori, adică a doua parte din “Harry Potter şi Talismanele Morţii”, şi recunoaşte că e nerăbdător în ce priveşte următorul pas din cariera sa.

“Va trebui să muncesc din greu şi să încerc să mă separ de personaj. Aşa că am ceva trepidaţii. Dar ceea ce nu poate fi evitat, trebuie acceptat”, a explicat Radcliffe.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton