Actorul Daniel Radcliffe (20 de ani) se pregăteşte intens pentru rolul dintr-o piesă de pe Broadway şi o face exersându-şi muşchii.
Femalefirst.co.uk informează că tânărul actor – care va pune punct francizei „Harry Potter” anul viitor (ultimele două filme din serie apar anul acesta şi în 2011) – va fi un spălător de geamuri bine făcut în muzicalul „How to Succeed in Business Without Really Trying”.
„Daniel vrea să-şi sculpteze întregul corp. A slăbit deja şase kilograme în ultima lună”, a explicat un prieten al actorului pentru publicaţia „The Sun”. Pentru a ajunge la forma dorită, Radcliffe a renunţat la fast-food şi s-a lăsat de fumat şi de băut. Rolul din muzicalul de pe Broadway este cel al lui J. Pierrepont Finch, un spălător de geamuri care urcă rapid pe scara corporatistă şi devine vicepreşedinte al Worldwide Wicket Company.
Piesa va avea premiera primăvara viitoare. Nu este prima dată când Daniel Radcliffe apare pe scenă: în 2007, apărea nud în „Equus”, în West End (Londra) şi pe Broadway (New York).