Într-un live făcut pe Instagram, frumoasa actriță columbiană a dezvăluit că nu are cele mai frumoase amintiri despre participarea la această producție, deoarece a fost o etapă foarte dificilă pentru ea, atât la nivel personal, cât și profesional
„A fost o perioadă foarte tristă la nivel personal, deoarece abia terminasem o relație, urma să mă căsătoresc, m-am întors din Germania la Miami, am fost la facultate. A fost o perioadă în care ultimul lucru la care mă gândeam era actoria. Mă simțeam foarte singură”, a dezvăluit actrița care se pare că nu a găsit sprijin nici în colegii cu care împărțea platourile de filmare: „Nu am găsit o familie acolo, lucru care îmi lipsea, am găsit o frână de mână”, a recunoscut ea.
Însă problemele nu s-au încheiat acolo. Se pare că rolul ei a stârnit invidie printre unii colegi:
„Ne-au vândut pe toți la pachet sub forma a 6 protagoniști și cred că de aici au început problemele. Mai ales în momentul în care personajul meu și cel interpretat de Mario Cimarro au fost mai mult puși în evidență. Nu era vina mea, dar ceilalți au înțeles greșit. Colegii mei nu știau că nu aveam niciun interes profesional, adică nu căutam să devin regina telenovelelor sau să ies în evidență, pentru că inima mea era încă într-o tranziție”.
Cel care a sprijinit-o și i-a fost alături a fost chiar colegul său, Mario Cimarro, alături de care a creat o strânsă legătură.
„Îi sunt foarte recunoscătoare lui Mario,pentru că pe lângă afecțiunea pe care a avut-o față de mine, am creat o prietenie foarte strânsă”, a mai spus ea.
Danna (42 de ani), pe care o știm din telenovele celebre, precum „Cafea cu parfum de femeie (1994) sau mult mai recenta „Amazoanele (2016), a avut probleme mari de sănătate: a luat noul virus, COVID-19, în Spania, unde a călătorit la începutul lui martie. La întoarcerea în Mexic, prevăzătoare, mai ales că începuse deja să se simtă rău, actrița s-a autoizolat de soț, scriitorul și jurnalistul spaniol Iván González, și de fiul lor de trei ani, Dante, dar tot a ajuns la spital din cauza bolii. Săptămâna trecută aceasta a fost retestată negativ, dar se află în continuare în carantină.