Homepage  / Articole

Danna Garcia, într-o nouă telenovelă la Acasă

Danna Garcia, într-o nouă telenovelă la Acasă

de Redactia Tvmania

Sâmbătă, 26 februarie, de la 18.30, la Acasă începe telenovela “Suflet rătăcit” (“Bella Calamidades”), care îi are în rolurile principale pe Danna Garcia (din “Jurământul”) şi pe Segundo Cernadas. Serialul va fi difuzat în fiecare zi, de la aceeaşi oră, 18.30.

Frumoasa actriţă Danna Garcia o interpretează pe Lola o tânără care a rămas orfană de mică, iar copilăria şi-a petrecut-o suportând tiraniile mătuşii sale, pentru ca, în final, să ajungă să trăiască abandonată în cimitirul din sat. Destinul ei se schimbă când îl întâlneşte pe Marcelo Machado (Segundo Cerdanas), cel mai dorit burlac din localitate. Acesta se se îndrăgosteşte de Lola, în ciuda aspectului ei fizic, iar între ei se naşte o poveste de iubire, pe cât de neaşteptată, pe atât de frumoasă. Totuşi, invidia şi interesele celor din jur aproape distrug magia iubirii lor. Însă, destinul acestei tinere se schimbă, iar Lola se va întoarce în sat pentru a le da o lecţie celor care i-au făcut viaţa un calvar.

Spaniolii, înnebuniţi după “Suflet rătăcit”

Producţia este prima telenovela lansată de Telemundo pe piaţa internaţională, înainte ca aceasta să fie difuzată în ţara de origine, Statele Unite ale Americii, şi este filmată în frumoasele împrejurimi ale capitalei Columbiei, Bogota. Producţia “Suflet rătăcit” se difuzează în Spania, Bulgaria, Peru, Ecuador, Panama, Costa Rica, El Salvador, Guatemala şi Nicaragua, în toate aceste locuri având mare succes. În Spania, în luna februarie 2010, primul episod a fost vizionat de peste 2.336.000 de telespectatori.

Actorul argentinian Segundo Cernadas este cunoscut din telenovele “90-60-90 Fotomodelele” şi “Înger sălbatic”, unde a jucat alături de simpatica Natalia Oreiro. În timpul filmărilor la “Suflet rătăcit”, acesta a trăit emoţiile venirii pe lume a primului său fiu, Salvador, la sfârşitul anului 2009. “Personajul meu este foarte, foarte corect. Face parte din categoria acelor cavaleri din vremuri străvechi care încearcă să facă totul cât mai bine. El se va îndrăgosti de Lola, căreia, la începutul poveştii, pare să îi meargă totul rău în viaţă”, a declarat el.

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton