Modifica setarile cookie
Homepage  / Filme la TV azi

Dansez pentru tine

de Redactia Tvmania

 

În această seară se aleg finaliştii Dansez pentru tine.

Vineri, 30 aprilie, de la 20.30, Pro Tv difuzează semifinala celui de-al nouălea sezon al emisiunii “Dansez pentru tine”. Cele trei perechi care vor ocupa podiumul acestui sezon se vor lupta pentru a ajunge în finala din 7 mai. Cele mai votate două perechi ale serii vor ajunge în finală, iar cea care va primi cele mai puţine telefoane şi sms-uri va ocupa locul al III-lea pe podium.

Cele mai bune trei perechi ale sezonului vor avea de învăţat şi pentru semifinala trei stiluri noi, solicitante şi spectaculoase de dans. Concurenţii vor avea de impresionat telespectatorii in pasi de rumba, parodie şi electric boogie, iar juriul va avea doar un rol orientativ. În urma ediţiei de vineri, publicul va stabili cine se va confrunta în finala pentru marele premiu şi pentru trofeul visurilor din sezonul 9 al emisiunii “Dansez pentru tine”.

Urmărește-ne pe Google News
 
 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te