Homepage  / Articole

„Dansez pentru tine” începe în octombrie la Pro TV

„Dansez pentru tine” începe în octombrie la Pro TV

de Redactia Tvmania

Din octombrie, începe balul la Pro TV. Cel de-al doisprezecelea sezon al emisiunii „Dansez pentru tine” își deschide ringul pentru o competiție plină de eleganță, cu stiluri noi de dans, atmosferă de bal și concurenți pregătiți să facă totul pentru a-și împlini visurile.

Decorul, coregrafiile, concurenții, atmosfera vor avea aerul balurilor de altădată, deoarece unele dintre stilurile noi de dans vor fi cadrilul și menuetul. Spiritele se vor încinge în ringul de dans în ritm de flamenco pătimaș, iar provocarea se va ridica la rang de religie cu alte două stiluri noi de dans.

În acest sezon, platoul se va aprinde la propriu când perechile concurente vor avea de demonstrat cât de convingătoare vor fi la dansul cu focul. Dacă până acum cele mai așteptate și mai sexy stiluri de dans erau dansul în ploaie și dansul la bară, din acest sezon se mai adaugă o provocare la fel de fierbinte: belly-dance.

„Am emoții de fiecare dată, indiferent că e vorba de teatru, concert sau televiziune, dar la mine sunt emoții constructive. La fiecare ediție “Dansez pentru tine” mă emoționează concurenții care reușesc să depășească o fază preliminară de acomodare și care dovedesc forță interioară, putere de adaptare și, nu în ultimul rând, talent”, declară prezentatorul Ștefan Bănică.

Iulia Vântur este nerăbdătoare să vadă din nou sub ochii ei cum visurile devin realitate: “Pentru mine e o bucurie să știu că oamenii s-au atașat de noi și au primit ce le-am oferit din suflet. Acum, de abia aștept să-mi bată inima în ritmuri de dans”, spune co-prezentatoarea show-ului.

De-a lungul celor 11 sezoane de până acum, zeci de visuri au prins viață, iar acum alte opt așteaptă să prindă aripi cu ajutorul a opt vedete și a telespectatorilor care au avut și vor avea întotdeauna ultimul cuvânt.

“Această emisiune este iubită tocmai pentru că are emoție, ce se naște în orice secundă din tensiunea acumulată. E o miză mare, noi, concurenții și publicul suntem conștienți că e în joc destinul unor oameni greu încercați, care merită o șansă”, declară Iulia, care din octombrie va începe o nouă aventură „Dansez pentru tine”.

[imagebrowser id=314]

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton