Homepage  / Ultimul număr

David si Goliat, runda a doua

David si Goliat, runda a doua

de Redactia Tvmania

Andrei Pavel si compania intalnesc iarasi echipa Frantei in primul tur al Grupei Mondiale. Noul idol al Hexagonului, finalistul de la Australian Open Jo-Wilfried Tsonga, va debuta in Cupa Davis chiar la Sibiu.

Cupa Davis seamana cu povestea lui Sisif pentru o echipa de nivel mediu cum este cea a Romaniei. De ani buni, jucatorii nostri nu fac decat sa penduleze intre barajul pentru mentinerea in Grupa Mondiala si primul tur al competitiei. In fiecare toamna, urcam bolovanul, pentru a-l privi cum se duce la vale cateva luni mai tarziu. In luna septembrie, ne-am bucurat alaturi de Pavel si compania dupa ce au intors miraculos rezultatul in disputa cu Japonia, iar in acest inceput de an ne aflam tot acolo unde eram si in februarie 2007: in primul tur al Grupei Mondiale, cu sanse mici de a trece mai departe. Mai mult, sortii ne-au harazit aceeasi echipa ca si anul trecut: Franta.
Atunci, la Clermont-Ferrand, „ai nostri” nu au miscat in front in fata francezilor, singurul punct fiind obtinut, surprinzator, la dublu, de Florin Mergea si Horia Tecau. Chiar daca de data aceasta ne vom bucura de avantajul terenului propriu, selectionata Hexagonului este indiscutabil favorita, mai ales ca il va avea in componenta si pe noul star al tenisului francez, Jo-Wilfried Tsonga, finalist al Openului Australiei in urma cu doua saptamani. Ceilalti jucatori din lotul Frantei sunt Richard Gasquet (nr. 7 in clasamentul ATP), Arnaud Clement si Michael Llodra (si ei finalisti la Melbourne in acest an, la proba de dublu).

Vineri, 13.55, TVR 1, „Cupa Davis: Romania – Franta”

Urmărește-ne pe Google News

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton